17.1 C
București
miercuri, 20 august, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGermania pledează pentru interzicerea glifosatului în UE

Germania pledează pentru interzicerea glifosatului în UE

Germania doreşte abandonarea controversatului erbicid glifosat în Uniunea Europeană şi a atras atenţia asupra riscului unei reglementări eterogene în blocul comunitar, după ce anterior Comisia Europeană a propus statelor membre să reînnoiască pentru 10 ani autorizaţia pentru glifosat în UE, informează AFP.

„În contextul ameninţărilor la adresa biodiversităţii, guvernul german a pledat pentru o renunţarea europeană la glifosat şi a atras atenţia asupra nivelurilor eterogene de protecţie în UE”, se arată într-un comunicat emis vineri seara de Ministerul german al Agriculturii, după o reuniune a reprezentanţilor celor 27 de state membre UE destinată examinării propunerii executivului comunitar.

Comisia Europeană a propus miercuri statelor membre să reînnoiască pentru 10 ani autorizaţia pentru glifosat în UE, sub anumite condiţii, după ce raportul unei autorităţi de reglementare estima că nivelul de risc nu justifică interzicerea acestui controversat erbicid. Pentru a fi aprobată, propunerea executivului comunitar are nevoie de o „majoritate calificată”, compusă din 15 state membre care reprezintă cel puţin 65% din populaţia UE.

‹ adv ›

Potrivit oficialilor germani, autorizarea glifosatului trebuie oprită „atâta timp cât pagubele provocate biodiversităţii, baza unei agriculturi sustenabile, nu pot fi excluse”.

În pus, Berlinul subliniază că propunerea Comisiei prevede dispoziţii mai precise pentru o nouă autorizare.

„Însă acestea nu sunt decât parţial obligatorii pentru statele membre şi deci nu vor exista reguli armonizate”.

Acordul care stă la baza coaliţiei la putere în Germania, semnat la finele lui 2021 de social democraţii cancelarului Olaf Scholz, ecologiştii care deţin portofoliul Agriculturii şi liberalii din FDP, stipulează că glifosatul „va fi retras de pe piaţa din Germania până la finele lui 2023”.

Glifosatul, substanţă activă din mai multe erbicide – între care faimosul Roundup produs de Monsanto, utilizat pe scară largă în întreaga lume – a fost clasificat în 2015 drept un „posibil cancerigen” pentru oameni de către Centrul internaţional de cercetare a cancerului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Egiptul a achiziționat o cantitate mare de grâu, inclusiv din România

Compania de stat egipteană pentru achiziții de cereale, Future...
‹ adv ›

Syngenta, referința în orzul hibrid – Hyvido® și Hyvido® Neo

Syngenta este referința la cultura orzului, pentru că este compania care a adus pe piața din România, în urmă...

Ucraina: Seceta a compromis porumbul pe 500 000 hectare

Lipsa precipitațiilor din regiunile de sud și est ale Ucrainei în acest an a dus la pierderi în culturile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole