Moscova trimite cantităţi masive de ţiţei pe piaţă, chiar dacă a anunţat că va prelungi decizia sa voluntară de a reduce exporturile de petrol până la finalul anului, alături de partenerul din OPEC+, Arabia Saudită, transmite Bloomberg.
Conform datelor analizate de Bloomberg, fluxurile de ţiţei rusesc exportate pe mare sunt la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni.
În perioada 17 august – 17 septembrie, media naţională a livrărilor a urcat la 3,34 milioane de barili pe zi (bpd), o creştere de aproximativ 465.000 bpd faţă de precedentele patru săptămâni, avansul fiind înregistrat în special în porturile de la Marea Baltică şi Marea Neagră.
Unele creşteri ale exporturilor de ţiţei rusesc erau de aşteptat.
Rusia va prelungi decizia sa voluntară de a reduce exporturile de petrol cu 300.000 de barili pe zi (bpd) până la finalul anului, „pentru a menţine stabilitatea şi echilibrul” pe piaţa petrolului, a anunţat recent vicepremierul Alexander Novak.
Rusia, al doilea exportator global de petrol, şi-a redus producţia şi exporturile împreună cu Arabia Saudită, pe lângă actualele reduceri în aprovizionare decise de grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători mondiali de ţiţei).
Dar calculele arată că livrările Rusiei au crescut mai mult de două ori faţă de cât era prevăzut conform declaraţiei lui Novak.
Majorarea exporturilor vine pe fondul preţului ridicat al ţiţeiului, în urma cererii robuste şi a reducerilor decise de grupul OPEC+, şi în special de Arabia Saudită, care s-a angajat să să menţină producţia sub nivelul de nouă milioane de barili pe zi până la finalul anului, cea mai redusă ţintă de producţie din 2011, excluzând pandemia.
Luna aceasta, cotaţia ţiţeiului Brent a depăşit 90 dolari per baril, pentru prima dată în acest an, după ce Arabia Saudită şi Rusia au anunţat o reducere combinată a producţiei cu 1,3 milioane de barili pe zi (bpd) până la finalul lui 2023.
Acum, cotaţia ţiţeiului Brent se situează la aproximativ 95 dolari per baril, în timp ce cotaţia ţiţeiului rusesc Urals este peste plafonul de preţ de 60 de dolari pentru un baril de ţiţei, impus de G7 (grupul statelor puternic industrializate).
Combinaţia dintre majorarea exporturilor şi creşterea preţurilor a sporit veniturile Kremlinului din taxele aplicate la exportul petrolului, care au atins cel mai ridicat nivel din ianuarie.