Cinci state membre UE din Europa Centrală şi de Est (CEE) vor cere împreună miercuri Uniunii Europene să extindă embargoul privind importurile de cereale din Ucraina dincolo de termenul limită care expiră în 15 septembrie, pentru a preveni perturbări majore ale pieţei, a declarat ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, pentru Reuters.
Îndreptându-se spre o reuniune la Varşovia, Istvan Nagy a explicat la aeroport că Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia vor cere menţinerea pentru moment a embargoului la grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui provenite din Ucraina.
Oficialul ungar a declarat că va discuta de asemenea o opţiune prin care ţările să poată cere individual Uniunii Europene să adauge produse pe lista celor la care se aplică embargoul.
Şi ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, a declarat marţi:
Comisia Europeană a semnalat anterior că va reduce şi elimina treptat restricţiile „excepţionale şi temporare” care afectează statele membre din Europa de Est.
De asemenea, după ce luni Rusia a pus punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră, Bruxellesul a anunţat că nu va „precupeţi niciun efort” pentru a susţine o livrare stabilă a produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale via aşa-numitele coridoare de solidaritate.
Înainte de invazia rusească, declanşată în luna februarie 2022, aproximativ trei sferturi din producţia de cereale a Ucrainei era exportată spre Europa, China şi Africa, iar marea majoritate a exporturilor se realiza prin intermediul porturilor de la Marea Neagră.
Comisia Europeană susţine că acest lucru s-a schimbat după invazia rusească, astfel că în prezent aproximativ 60% din exporturile de cereale ale Ucrainei se derulează prin intermediul coridoarelor de solidaritate puse la punct de UE.
Dar majorarea exporturilor de cereale ucrainene pe cale terestră este un subiect sensibil pentru Polonia şi alte state membre UE care sunt vecine cu Ucraina, inclusiv pentru România, în condiţiile în care fermierii din aceste ţări au început să fie supuşi la presiuni odată cu majorarea importurilor de cereale ieftine din Ucraina.