Dimensiunea optimă a carcasei serei este determinată în mare parte de lungimea metalului care este disponibil pe piață și de lățimile și lungimile tipice a peliculei pentru acoperire.
Dimensiunea, de asemenea, este constrânsă de metoda de ventilare. Dacă este folosită doar ventilarea naturală, prin părțile laterale ale serei, atunci lățimea nu poate fi prea mare, pentru că mijlocul nu va fi suficient ventilat.
Pentru a construi sere de dimensiuni foarte mari, poate fi folosită ventilarea pe acoperiș, dar aceasta adaugă costuri suplimentare și o complexitate mai mare a structurii.
Dacă sunt folosite ventilatoarele de evacuare a aerului, atunci lungimea serei trebuie să fie de aproximativ 40 de metri pentru a nu mări costurile și rata de ventilare.
Rezistența structurii/carcasei este un element crucial în proiectare. Dacă este proiectată corect, atunci diferența de costuri dintre o structură puternică capabilă să țină pelicula în timpul vânturilor puternice sau pe timpul căderilor masive de zăpadă, versus unei structuri/carcase care se poate prăbuși foarte ușor, sunt neînsemnate.
A avea o seră de care nu trebuie să îți faci griji, este un lucru plauzibil, și totodată poate genera economii substanțiale de-a lungul duratei de exploatare a acesteia. Sunt avantaje substanțiale în a păstra pelicula pe seră pe parcursul întregului an.
O seră acoperită va avea un sol cu o temperatură mult mai ridicată decât una descoperită pe timpul iernii, oferind producătorului un început mai promițător și mai devreme.
Formele arcului
Diferite forme ale arcului și pilonilor pot face o mare diferență la rezistența și utilitatea structurii serei. Cea mai simplă formă a arcului este o curbă continuă precum este redat în Figura 1A.
Această formă este cel mai simplu de obținut și este potrivită pentru arcurile cu o lățime mai mică de 5 metri. Partea mai plată de la mijlocul acestui arc tinde spre adunarea zăpezii în acel punct, care este și punctul slab al acestuia.
Un arc de tip gotic, precum este redat în Figura 1B are un vârf mai ascuțit la centru. Acesta ajută la alunecarea zăpezii de pe structură. Dacă ridicăm un arc mai sus cu ajutorul unor piloni, precum este redat în Figura 1C, atunci acesta trebuie să fie întărit cu ajutorul unei bare transversale.
Această bară transversală poate fi transformată, ulterior, într-o grindă cu zăbrele, pentru o seră mai rezistentă. În Figura 1C este arătat o grindă cu zăbrele care ajută la transferul greutății zăpezii de pe o parte a arcului spre cealaltă parte.
Figura 1D prezintă o proiectare adecvată a grinzii cu zăbrele pentru a rezista la încărcăturile de zăpadă. Acest proiect este des utilizat în Moldova. Acest model, transferă încărcătura plantelor atârnate spre partea de jos a arcului.
În timp ce acest model ajută la suspendarea plantelor, nu ajută prea mult la rezistența arcului împotriva încărcăturilor de zăpadă. Pentru arcurile mai înguste de 6 metri, acesta poate fi un model adecvat, datorită simplicității structurii și a rezistenței necesare.
Figura 1E arată un model care este mult mai bun decât cel descris în figura 1D. Aceste avantaje la rezistență devin mult mai critice pentru arcurile mai largi, în special pentru cele între 7m -9m.
În Figura 1E – modelul de grindă cu zăbrele, sarcinile sunt transferate de la parte la alta, și arcul este asigurat împotriva deformării. Un lucru important de luat în considerare este forma de “W” și „M” a brațelor metalice a grinzii și mai multe brațe să fie conectate în același punct.
Figura 1F prezintă un model de seră de sine stătătoare cu pereții laterali drepți. În timp ce pereții laterali drepți sunt, la un anumit moment, bineveniți – acest model creează un punct slab la colțurile de sus.
Figura 1G prezintă Figura 1F suprapusă cu Figura 1E. Luând în considerare barele de la colțuri, observăm că spațiul de la vârful serei este cam același. Acest spațiu în plus, de la colțuri, poate fi folosit mult mai util la vârf, pentru a crea un unghi mai ascuțit pentru alunecarea zăpezii.
Materiale pentru structură
În afara Moldovei, cele mai multe sere sunt construite din țevi de metal galvanizat. Acest material este compus din metal de înaltă rezistență ceea ce permite folosirea unei țevi mai mici și mai ușoare în locul uneia de metal mai greu.
Țevile de o calitate mai înaltă sunt prelucrate special în zonele de sudură, pentru regalvanizarea acelui spațiu, și au, de asemenea, un strat de vopsea ecologică. Aceasta creează o suprafață netedă și nu roade pelicula când este în contact cu structura.
Din păcate, la moment, acest tip de material nu este disponibil pe piața Republicii Moldova. Țevile de oțel simplu care sunt pe piață, sunt aproximativ de 2 ori mai puțin rezistente de cât cele din oțel cu rezistență mare.
Dacă e să comparăm structura materialului, atunci grosimea pereților țevilor trebuie practic să fie dublă pentru o țeavă de același diametru, pentru a menține aceeași rezistență.
Un avantaj al acestui material este faptul că poate fi ușor sudat, și este la fel de rezistent și în zona sudurii. Sudarea poate fi destul de ieftină, dar în același timp, o metodă care i-a mult timp pentru asamblarea serei.
Țevile și tuburile sunt materiale similare, dar diferă modul în care acestea sunt descrise: țeava este definită de diametrul de interior și un program determină grosimea pereților. Pe de altă parte, tubul este definit de dimensiunea exterioară și de grosimea peretelui.
Arcurile pot fi formate din tuburi rotunde și dreptunghiulare. Un tub dreptunghiular va fi un pic mai puternic decât unul rotund, dar tubul rotund, la aceeași greutate, de regulă este mai ieftin decât cel dreptunghiular.
Toate metalele neprelucrate trebuie să fie vopsite, lucru care este crucial pentru zonele care sunt în contact direct cu pelicula. Metalul ruginit va duce la diminuarea duratei de exploatare a peliculei. O bandă adezivă de aluminiu poate fi folosită pentru protejarea peliculei de zonele ruginite.
Fundamentul și betonul
Toți stâlpii de suport trebuie să fie betonați în pământ sub linia de îngheț. Groapa în care sunt îngropați stâlpii de suport mai înalți trebuie să fie de un diametru mai mare, pentru a rezista tendinței arcurilor de a smulge stâlpii de suport.
Serele mai mari au nevoie a fi betonate pentru a nu fi afectate de furtunile de vânt. O seră arcuită, de 9 metri lățime, poate fi ”săltată” asemenea unei aripi de avion pe timpul unei furtuni de vânt! Pentru a nu permite ca sera să fie luată de vânt, este nevoie ca o greutate suficientă să fie atașată acesteia în pământ.
Termo-izolarea
Pentru economisirea energiei în serele cu încălzire, capătul din partea de nord poate fi termoizolat și acoperit cu un material solid. Cea mai bună termo-izolație pentru sere este polistirenul extrudat.
Interiorul acestui perete trebuie vopsit în culoare albă, pentru ca lumina să se reflecte pe plante. Termo-izolarea perimetrului, este recomandată tot timpul când este folosit sistemul de încălzire a pământului în seră.
Această termo -izolație poate fi îngropată în pământ vertical, sau instalată orizontal. Plăcile de 100 mm grosime pe 0,5 m – 1 m lățime sunt ideale. Această izolație va însemna o temperatură mai mare în perimetrul serei și poate fi benefică chiar și atunci când sera nu este încălzită, mai ales când se cultivă plantele direct în pământ.
Sistemul de ventilare laterală prin acționare manuală sau automată
Sistemul de ventilare laterală este folosit pentru ventilarea serei. Acesta trebuie folosit pe ambele părți ale serei pentru ca aerul să circule printre plantele din seră. Instalat corect sistemul poate fi blocat în partea de jos, iar în cazul stratului dublu de peliculă, se poate pompa aer între straturi.
Aceasta permite ca sistemul să fie sigilat la fel de strâns precum este la o seră fără sistem de ventilare laterală, pentru economii substanțiale de energie.
Cele mai multe sisteme de ventilare laterală sunt de o înălțime între 1-2 m, cel de 1,5 metri fiind cel mai des întâlnit.
Sistemul de ventilare lateral prin acționare manuală sau automată, este compus din următoarele elemente: bară, peliculă, funii pentru vânt, motor pentru bară sau un mâner, profil de fixare a peliculei în partea de sus, clipsuri pentru prinderea peliculei de bară.
Bara poate fi făcută țeavă de aluminiu sau metal galvanizat. Țeava trebuie să fie foarte rigidă din moment ce mânerul sau motorul va roti bara pentru a ridica pelicula. Dacă bara nu este destul de rigidă, pot apărea diferențe de la un capăt la celălalt.
Sistemul de blocare a barei va întâmpina, de asemenea, dificultăți și chiar va întinde uniform pelicula. De regulă, țeava de metal de 25x1mm va fi perfectă pentru lungimi de până la 30 m, și țeava de 33x1mm va fi bună pentru lungimi de până la 90 m.
Sisteme mai lungi pot fi create prin instalarea unui mâner sau motor și la mijlocul acestuia. Din moment ce bara trebuie să fie de același diametru de la un capăt la altul, conexiunile se vor face pe interior.
Țevile de metal care se conectează între ele sunt cea mai simplă soluție, dar, de asemenea, poate fi folosită și sudura.
Modul în care este atașată pelicula de bară este extrem de important pentru buna funcționare a sistemului. Conexiunea uniformă a peliculei va menține încrețiturile la minim și va conduce la o ridicare uniformă.
Pentru ca sistemul de blocare să funcționeze, clipsurile trebuie să fixeze destul de bine pelicula din ambele părți dat fiind faptul că bara se roti până la capăt și își va schimba direcția de rotire în timpul blocării. Profilele de fixare a peliculei cu sârmă sunt, de regulă, cea mai economică soluție.
Profilul sau canalul de blocare creează un spațiu suficient ca bara să treacă de aceasta în jos, ca apoi rotindu-se în direcția opusă să se blocheze. Funiile sunt folosite pentru a ține bara cât mai aproape de structura serei.
Șuruburile cu ureche sunt folosite în partea de sus și de jos în formă de zigzag. Funia de aproximativ 5 mm este întinsă prin aceste șuruburi.
Există diferite sisteme ce pot fi folosite pentru a pune în acțiune bara. Un lucru important este distanța de la pământ de care este nevoie pentru acest sistem. Pentru sisteme mai scurte, poate fi folosit un simplu mâner manual.
Mânerul poate fi folosit și pentru a bloca bara de a se roti în sus sau în jos. Acest mâner poate fi o problemă la nivelul solului. Acest sistem simplu poate fi periculos pentru lungimi mari ale barei și ar trebui folosite doar pentru sisteme de până la 10 metri lungime.
Sistemul cu reductor de turații prin acționare manuală (Fig. 3) este o alegere bună din punct de vedere economic, dar acesta nu poate fi automatizat. Acest reductor de turații prin acțiune manuală este același care este folosit și pentru jaluzele retractabile.
Unele modele au frâne interne, cea ce permite ca o rată mai mică a reductorului să fi folosită. De regulă un reductor cu raportul de turații 7:1 este bun pentru lungimi de 30m.
Atât sistemul cu reductor de turații prin acționare manuală cât și cel motorizat, se mișcă pe o bară de suport care împiedică filarea motorului și de regulă este fixată doar în partea de sus.
Acest lucru permite operatorului de a se deplasa lateral față de construcție.
Pentru sistemele motorizate (Fig. 2), există un număr mare de sisteme chinezești, de 24V DC, disponibile pe piață, precum și sisteme de 220V din Europa – cum ar fi modelul RMA-15 motor pentru țeavă de la Lock Drive din Germania (www.lock.de).
Întrerupătoarele interne de limită sunt folosite pentru stabili limitele de sus și de jos ale peliculei. Poate fi folosit sistem de control doar pentru acest motor sau motorul poate fi conectat la un sistem de control computerizat.
Dacă este folosit stratul dublu de peliculă, este nevoie un timer pentru a permite ca aerul dintre straturi să fie evacuat înainte ca pelicula să fie ridicată. Profilele de fixare a peliculei în partea de sus mai aduc unele preocupări suplimentare.
Din moment ce pelicula de pe acoperiș este, de asemenea, fixată de acest profil, este important ca profilul să fie, la rândul său, bine fixat de structura serei. De asemenea este nevoie de loc pentru șuruburile cu urechi, pentru a întinde funiile împotriva vântului. Acest tip de profile, anume pentru acest scop, pot fi găsite de la mai mulți producători.
Află aici despre metode eficiente de economisire a energiei la încălzirea serelor.
