8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvAgricover Holding SA vine la Bursa de Valori București

Agricover Holding SA vine la Bursa de Valori București

Agricover Holding SA („Agricover” sau „Compania”, împreună cu filialele sale, Agricover Distribution SA, Agricover Credit IFN SA și Agricover Technology SRL, definite „Grupul”), un jucător proeminent în piața de agribusiness din România, anunță lansarea Ofertei Publice Inițiale („Oferta”) în vederea listării la Bursa de Valori București.

Astfel, Compania deschide acționariatul către toți cei interesați în dezvoltarea agriculturii performante și sustenabile.

Prin listarea la Bursa de Valori București, Compania își reafirmă angajamentul de a oferi partenerilor săi o abordare orientată către rezultate, inovație continuă și transparență.

Conștient de importanța colaborării strânse cu fermierii și a parteneriatelor durabile, Grupul Agricover își consolidează poziția în sprijinirea succesului fermierilor și a dezvoltării afacerilor lor în agricultură.

Totodată, Compania vizează continuarea inovării și dezvoltării produselor și serviciilor care să răspundă nevoilor specifice ale fermierilor, urmărind în același timp modalități eficiente de a crește sustenabilitatea și eficiența operațiunilor lor.

Investind în inovație, tehnologie și cercetare, Agricover își asumă un rol proeminent în promovarea agriculturii moderne în România și în regiune.

Grupul Agricover a fost înființat în anul 2000 de către antreprenorul local, domnul Jabbar Kanani. În 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a devenit un investitor instituțional important în Agricover Holding SA, care deține în prezent 12,727% din capitalul social al Companiei.

De asemenea, în 2019, Adama Agriculture BV a devenit investitor strategic semnificativ în Agricover Distribution SA, deținând 10% din capitalul social al filialei.

Cu 23 de ani de experiență în industrie și o abordare antreprenorială a dezvoltării afacerilor, Grupul  este format astăzi din companii care deservesc sectorul de agribusiness din România, răspunzând nevoilor esențiale ale fermierilor.

Prin filialele sale, Grupul oferă fermierilor o gamă integrată de inputuri agricole, finanțare și soluții digitale menite să sporească productivitatea agriculturii, să diminueze costurile de operare, să finanțeze activitatea și creșterea și să dezvolte modele de afaceri agricole eficiente și sustenabile.

Grupul are două segmente principale de activitate: distribuția de inputuri agricole, realizată de Agricover Distribution SA („Agribusiness”) și finanțarea specializată pentru fermieri, asigurată de o instituție financiară nebancară, Agricover Credit IFN SA („Agrifinance”).

Cele două segmente principale generează împreună majoritatea veniturilor și rezultatelor operaționale ale Grupului.

În 2021, Grupul și-a extins portofoliul de servicii prin lansarea unei platforme digitale „one-stop-shop” denumită Crop360, operată de Agricover Technology SRL. Această platformă oferă fermierilor cele mai recente inovații digitale din agricultura globală, precum și integrarea vânzărilor online și a interacțiunilor bancare cu clienții Grupului.

Prin Crop360, Grupul oferă o experiență facilă tuturor clienților săi, simplificând procesul de accesare a inputurilor agricole și a resurselor financiare necesare, valorificând în același timp tehnologia pentru a stimula creșterea și sustenabilitatea.

Detalii despre Ofertă

În data de 3 mai 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară („ASF”) a aprobat Prospectul elaborat pentru Oferta de până la 833.333.333 acțiuni nou emise și existente ale Companiei, prin Decizia nr. 422.

Astfel, în perioada 4 mai – 16 mai 2023, Compania derulează alături de o parte dintre acționarii săi, o Ofertă Publică Inițială. Oferta include un număr maxim de 277.777.778  acțiuni noi, ordinare, emise de Companie ca parte a unei majorări a capitalului social, precum și până la 555.555.555 acțiuni ordinare existente, deținute de actualii acționari semnificativi ai Companiei, respectiv de domnul Jabbar Kanani și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Oferta constă într-o ofertă publică adresată investitorilor instituționali și de retail din România și o ofertă destinată investitorilor eligibili din afara României, în conformitate cu prevederile Prospectului.

În urma încheierii cu succes a Ofertei, Agricover intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a tuturor acțiunilor emise de Companie, pe piața reglementată operată de Bursa de Valori București („BVB”).

WOOD & Company Financial Services, a.s acționează în calitate de Coordonator Global Unic și Bookrunner pentru Ofertă. S.S.I.F. TRADEVILLE S.A. acționează ca Agent de Retail pentru Ofertă.

Prospectul aprobat de către ASF este disponibil pe site-ul Agricover, AICI.

Agricover
Agricover
Grupul Agricover este principalul jucător din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 20 de ani.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,37 mln lei, în scădere cu 1%

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,374 milioane lei, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole