-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMureş: Şapte bovine şi-au pierdut viaţa într-un incendiu care a cuprins grajdul...

Mureş: Şapte bovine şi-au pierdut viaţa într-un incendiu care a cuprins grajdul unei ferme

Şapte animale şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la grajdul unei ferme din comuna Aluniş, pompierii reuşind să salveze mai bine de 50 de bovine, în urma unei intervenţii care a durat aproape cinci ore.

„În această noapte, în jurul orei 03:30, am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu la o fermă de animale din localitatea Aluniş. La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de pompieri Reghin, SVSU Aluniş, SVSU Ruşii-Munţi şi un echipaj SMURD B2.

Când au ajuns echipajele la faţa locului incendiul se manifesta violent, pe o suprafaţa de aproximativ 300 mp. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 08:00. La momentul izbucnirii incendiului în interiorul fermei se aflau circa 60 animale. Echipajele au acţionat pentru evacuarea acestora, din nefericire 7 dintre acestea au fost surprinse de incendiu, identificându-se carbonizate”, a precizat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, locotenent Alexandra Căluşeri.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Argeș: Un autocamion încărcat cu stupi a ars în comuna Călinești

Un autocamion încărcat cu stupi a ars complet, joi,...
‹ adv ›

Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița

Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni...

Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat

Aproximativ 80 de tone de furaje au ars, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui incendiu care...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole