Reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai companiei Masdar din Emiratele Arabe Unite au semnat luni, la Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore şi parcuri solare flotante în ţara noastră.
Potrivit sursei citate, Masdar este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de ţări şi cu o experienţă de 16 ani în dezvoltarea şi construcţia de capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalaţi.
Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din ţara noastră, având o cotă de piaţă de circa 28%, realizată cu o producţie medie anuală de 15,7 TWh livraţi în reţea.
De asemenea, Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie românească, având un portofoliu de 187 de hidrocentrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. La toate acestea se adaugă parcul eolian Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.