9.4 C
București
vineri, 5 decembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR: CE a rambursat României 264 milioane de euro pentru proiecte FEADR

AFIR: CE a rambursat României 264 milioane de euro pentru proiecte FEADR

Peste 264 de milioane de euro au fost rambursate României, în luna martie, de la Comisia Europeană (CE) pentru proiectele din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Transferul sumei totale de 264.043.355 de euro, la începutul lunii martie a acestui an, reprezintă cheltuieli efectuate prin AFIR şi solicitate pentru decontare de România pentru perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2022.

‹ adv ›

Astfel, conform informării primite din partea Băncii Naţionale a României (BNR), aceşti bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 2 martie 2023 şi reprezintă rambursări din FEADR (248.417.217,60 de euro) şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) – în valoare de 15.626.138,79 de euro.

„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli şi mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare şi plată în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 7,8 miliarde de euro pentru investiţiile în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate prin Agenţie”, a precizat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Potrivit instituţiei, sumele solicitate şi rambursate reprezintă plăţile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, dar şi plăţile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR: Sprijin nerambursabil pentru investiţiile din panificaţie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul...
‹ adv ›

Adrian Chesnoiu: „AFIR a coborât riscul de dezangajare de la 1,2 miliarde de euro”

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale își concentrează acțiunile pe recuperarea întârzierilor și pe protejarea proiectelor eligibile în încheierea perioadei...

AFIR a efectuat plăţi de 219 milioane de euro în luna octombrie 2025

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a transferat, în octombrie, fonduri nerambursabile de peste 1,1 miliarde de lei, echivalentul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole