8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUn nou focar secundar de gripă aviară confirmat pe platforma zootehnică din...

Un nou focar secundar de gripă aviară confirmat pe platforma zootehnică din Codlea

Un al doilea focar secundar de gripă aviară a fost confirmat pe platforma zootehnică din Codlea, judeţul Braşov, cu subtipul H5N1, la o altă fermă de curcani, Bravcod SRL – F5, de pe platforma zootehnică Codlea, localizată tot în apropierea fermei unde a fost diagnosticat focarul primar, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Vineri, pe 27 ianuarie, ANSVSA anunţa că Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la o fermă de curcani, cu un efectiv de 65.626 de capete, din exploataţia comercială de păsări Bravcod SRL – F2, de pe platforma zootehnică din localitatea Codlea, judeţul Braşov, iar sâmbătă a fost confirmat un focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 la o altă fermă de curcani, Bravcod SRL – F1, aflată în imediata proximitate a Fermei 2.

De asemenea, o nouă suspiciune de prezenţă a acestui virus apăruse la ferma de curcani Bravcod SRL – F5, care aparţine aceluiaşi agent economic, informează sâmbătă Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

‹ adv ›

Datele preliminare ale anchetei epidemiologice publicate luni arată că între cele trei ferme comerciale există un raport de cauzalitate, acestea utilizând în comun personalul, mijloacele de transport pentru furaje şi pentru colectarea cadavrelor.

Ferma Bravcod SRL – F5 are un efectiv de 113.407 de curcani.

„În acest moment, se realizează uciderea păsărilor (cu respectarea normelor de protecţie a animalelor) şi îngroparea cadavrelor din Ferma 2, focarul primar, iar finalizarea acţiunii se preconizează a fi în data de 31.01.2023, urmând ca în următoarele 3-4 zile să fie finalizată uciderea şi îngroparea păsărilor din Ferma 1, şi ulterior a celor din Ferma 5”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în zona de protecţie se află nouă exploataţii comerciale de păsări, din care cinci ferme sunt cu profilul de creştere curcani (două nefiind populate) şi patru ferme de broiler (din care două sunt depopulate), iar în zona de supraveghere se mai găsesc alte 17 exploataţii comerciale, din care trei ferme de creştere curcani, trei ferme de broiler, o fermă de găini de reproducţie, 10 de găini ouătoare, toate fiind monitorizate permanent prin inspecţii clinice şi recoltări de probe.

De asemenea, în zonele de restricţii se află două abatoare şi o staţie de incubaţie.

„În zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite în urma declarării focarelor, sunt menţinute măsurile de restricţie severe privind circulaţia persoanelor, animalelor şi a mijloacelor de transport pentru toate fermele. Nicio pasăre de curte şi nici un mamifer domestic nu trebuie să intre sau să iasă din exploataţiile din zonele de restricţie, fără autorizarea autorităţii competente. Pentru exploataţiile din afara zonelor de restricţie, continuă aplicarea măsurilor de supraveghere şi control, astfel încât să se poată interveni rapid, în eventualitatea depistării unor simptome care pot fi atribuite gripei aviare”, se mai precizează în comunicat.

Toate exploataţiile cu păsări sunt inspectate de un medic veterinar, care procedează la inspecţia sau examenul clinic al păsărilor domestice şi, după caz, la prelevări de probe în vederea testelor de laborator. Cu ocazia inspectării, medicul veterinar verifică respectarea condiţiilor de biosecuritate.

Potrivit ANSVSA, orice creştere a morbidităţii sau a mortalităţii, precum şi orice scădere importantă înregistrată în datele de producţie în exploataţii trebuie semnalate de îndată autorităţii competente sau medicului veterinar de liberă practică.

Inspectorii sanitari veterinari au prelevat probe de la toate exploataţiile din zonele de restricţie, pe o rază de 10 km în jurul focarelor confirmate. Rezultatele testării PCR pentru toate probele prelevate au fost negative, astfel că în momentul de faţă nu mai sunt înregistrate suspiciuni de boală.

Măsurile prevăzute în decizia CLCB se vor menţine cel puţin 30 de zile de la data încheierii operaţiunilor preliminare de curăţare şi dezinfecţie a exploataţiilor infectate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă.

Focarele au fost notificate la Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (WOAH), au fost informate Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Uniunea Naţională a Crescătorilor de Păsări din România şi urmează a fi organizată o videoconferinţă cu structurile teritoriale pentru aplicarea măsurilor de control specifice.

Reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România au fost convocaţi pentru discutarea măsurilor suplimentare de biosecuritate care vor fi instituite în fermele comerciale de păsări, pentru a preveni răspândirea bolii.

Totodată, au fost notificate ţările vecine din afara spaţiului comunitar (Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).

Toate măsurile şi acţiunile întreprinse de ANSVSA au scopul de a împiedica răspândirea virusului şi, astfel, de a proteja industria avicolă din ţara noastră.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Măsuri suplimentare în județul Olt pentru prevenirea răspândirii gripei aviare

Având în vedere că la nivel european au fost...
‹ adv ›

Gripa aviară se extinde rapid în fermele avicole din UE

Gripa aviară se extinde rapid în fermele avicole din Uniunea Europeană, în acest sezon, sporind temerile privind repetarea crizelor...

WOAH: Un focar de gripă aviară a fost descoperit în estul României

România a raportat descoperirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1 la păsări de curte, a informat marţi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole