Dublarea preţului ouălor în Franţa, din cauza exploziei preţurilor la nutreţ şi energie precum şi a lipsei livrărilor ca urmare a gripei aviare, a determinat unele companii alimentare să îşi reducă producţia sau să schimbe reţetele, au declarat mai mulţi producători de ouă intervievaţi de Reuters.
Atât Uniunea Europeană cât şi SUA s-au confruntat în acest an cu una din cele mai grave crize de gripă aviară din istorie, astfel că zeci de milioane de păsări din ambele regiuni au trebuit să fie sacrificate.
Pe cale de consecinţă, producţia de ouă, care a urcat până la 1.500 de miliarde în 2021, ar urma să scadă pentru prima dată în istorie în 2022, având în vedere că în SUA a scăzut deja cu 4,6%, în UE cu 3% iar în Franţa, cel mai mare producător de ouă al blocului comunitar, se înregistrează o scădere de 8%, susţine organizaţia reprezentativă a producătorilor de ouă din Franţa, CNPO.
Această scădere a producţiei de ouă vine într-un moment în care există o cerere mare din partea consumatorilor pentru ouă, văzute ca o sursă ieftină de proteine într-o perioadă de inflaţie accelerată.
O modificare a reţetei poate fi făcută prin utilizarea altor tipuri de ouă, reducerea volumului utilizat sau, mai rar, renunţarea la ouă în schimbul unor alternative precum proteinele din mazăre sau lapte.
Preţul la ouă în supermarketurile din Franţa a crescut cu aproximativ 15-20% de la începutul anului, după o lege care indexează preţurile alimentelor din supermarketuri cu preţurile la nutreţuri pentru producători.
Însă, pe piaţa spot din Franţa, kilogramul de ouă se vindea miercuri pentru 2,2 euro, mai mult decât dublu faţă de începutul anului şi cu aproximativ 65% peste preţul mediu pentru acest moment al anului, a spus Coulombel.
Potrivit acestuia, este posibil ca până la finele anului să fie depăşit precedentul record de 2,3 euro pe kilogram, având în vedere cererea crescută de ouă la finalul anului, dar chiar şi aşa preţurile vor fi mai mici decât cele spot din SUA, care în prezent sunt deja la 4,24 euro pe kilogram.