Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale în nouă judeţe şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, valabile joi şi vineri.
Conform avertizării Cod portocaliu, în perioada 15 septembrie, ora 17:00 – 16 septembrie, ora 12:00, în Banat, Oltenia şi local la munte, în Transilvania şi Crişana vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 60 litri/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 80 litri/mp.
Avertizarea vizează zone din nouă judeţe, respectiv Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.
De asemenea, de joi, ora 14:00, până vineri, ora 21:00, este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele de munte.
Vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 litri/mp.
Meteorologii avertizează că perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică şi ploi abundente vor fi în zilele următoare în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în regiunile intracarpatice.