12.1 C
București
joi, 10 aprilie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleExporturile de produse agricole ucrainene au crescut cu 47% în luna iunie

Exporturile de produse agricole ucrainene au crescut cu 47% în luna iunie

Exporturile de produse agricole ale Ucrainei au crescut până la 2,5 milioane de tone în luna iunie, de la aproximativ 1,7 milioane de tone în luna mai, graţie majorării exporturilor realizate prin porturile de la Dunăre, a declarat vineri ministrul infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, informează Reuters.

Ucraina este un mare furnizor mondial de cereale şi uleiuri vegetale şi înainte de invazia rusească exporta până la şase milioane de tone de cereale într-o lună. Însă livrările au scăzut semnificativ în primăvara acestui an, în condiţiile în care Ucraina obişnuia să exporte cea mai mare parte din produsele agricole prin intermediul porturilor maritime.

‹ adv ›

Invazia rusească a forţat Ucraina să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată, pe la graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România ori cu ajutorul barjelor, prin micile porturi de la Dunăre.

„Începând din martie am reuşit să ne creştem livrările prin porturile de la Dunăre cu până la un milion de tone”, a spus Oleksandr Kubrakov, adăugând că deschiderea navigaţiei la o nouă gură a Dunării va contribui la creşterea exporturilor.

Zilele trecute, oficialii ucraineni au relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra porturilor la Marea Neagră, prin anunţul că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe.

Adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov, a precizat că 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a traversa Canalul Sulina.

În total, în sezonul agricol 2021/22, care s-a încheiat la 30 iunie anul curent, exporturile de cereale ale Ucrainei au crescut cu 8,5%, până la 48,5 milioane de tone, graţie livrărilor solide făcute înainte de debutul invaziei ruseşti, la 24 februarie. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ucraina: Exportul de cereale prin portul Constanța a scăzut la 226 de mii de tone

Ucraina a exportat 226.000 de tone de cereale prin...
‹ adv ›

Porumbul ucrainean ar putea profita de pe urma tarifelor americane – estimează analiştii

Porumbul ucrainean, un element important al sectorului cerealier din ţara vecină, ar putea profita de pe urma tarifelor americane,...

Zelenski a respins cererea SUA de a ceda 50% din resursele minerale. Ce propune în schimb?

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins o solicitare din partea administrației Trump ca Ucraina să cedeze 50%...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole