Frizon Group, producător de cereale, lider în agricultura de precizie, anunţă automatizarea integrală a operaţiunilor sale, compania finalizând integrarea unei reţele de informaţii care dezvoltă o soluţie de inteligenţă artificială (AI) şi a unui program de gestiune complet care sprijină luarea deciziilor de management – tehnic, financiar, investiţii – în baza informaţiilor statistice.
Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, automatizarea integrală a sistemelor permite generarea scenariilor de operaţiuni cu şapte ani în avans, cu impact semnificativ în reducerea riscurilor şi cheltuielilor.
Investiţia în echipamente şi module informatice a început în 2014 prin automatizarea deciziilor specifice producţiei agricole şi are ca obiectiv obţinerea unei soluţii autonome, din categoria inteligenţei artificiale (AI).
Anul 2021 este anul în care integrarea sistemelor şi modulelor a ajuns la 100%, până în 2022 urmând să fie puse la punct scripturile AI, astfel încât, în 2025, soluţia de inteligenţă artificială să atingă stadiul self learning, să se autoperfecţioneze.
Sarcinile atribuite către AI-ul fermei sunt numeroase şi complexe, încât strategiile rezultate se bazează pe niveluri de elemente separate interconectate. Aceste niveluri includ: modulul de lucrări şi consumuri, modulul de rotaţie a culturilor şi obţinerea informaţiei geografic referenţiată, modulul datelor climatice, modulul financiar contabil, modulul de poziţionare a evenimentelor.
În completare, a fost implementat un program de contabilitate optimizat prin proceduri de OCR-izare , care permite digitalizarea documentelor contabile şi corelarea lor cu categorii de cheltuială şi conturi contabile.
Digitalizarea şi inovaţia a permis companiei operarea unor suprafeţe mai mari cu costuri mai mici, prezicerea unei soluţii critice în anul 2020, când a fost evitat efectul dezastruos al secetei prin încheierea unei asigurări împotriva specializate.
Frizon Group este producător de cereale, lider în agricultura de precizie. Cu o creştere de 5 ori a suprafeţei exploatate, Frizon gestionează în prezent 4.200 ha în sud-estul României, din care 700 ha proprii, în localităţile Măicăneşti, Năneşti şi Nămoloasa.
Compania produce anual peste 35.000 de tone de cereale (porumb, floarea-soarelui, orz şi soia) şi are o capacitate de depozitare de 44.000 de tone cereale cu acces la calea ferată.