Irum, producătorul român de tractoare, lansează o nouă generaţie de utilaje forestiere, noul model TAF 690 S5 fiind destinat atât pieţei din România, cât şi din toată Europa şi America, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Irum, companie cu capital privat integral românesc, unde îşi desfăşoară activitatea peste 500 de oameni, este o fabrică integrată pe orizontală, ce deţine toate secţiile de producţie.
Potrivit sursei citate, noul model TAF 690 S5 vine cu un design nou şi propriu, „cu o cabină regândită pentru un confort cât mai bun pentru operator şi, bineînţeles, pentru siguranţa acestuia, dar şi cu multe îmbunătăţiri în zona tehnică”.
Totodată, nivelul de performanţă al noului utilaj forestier este posibil datorită unei serii de parteneriate cu unii dintre cei mai mari jucători la nivel mondial din domeniul proiectării de subansamble şi prin munca a peste 30 de ingineri IRUM care au reproiectat şi testat toate componentele noi ale lui TAF 690 S5.
Potrivit reprezentanţilor companiei, consumul este asemănător cu cel al vechiului model deşi au fost îmbunătăţite considerabil performanţele utilajului.