18.6 C
București
sâmbătă, 22 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEurodeputaţii au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor

Eurodeputaţii au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor

Parlamentul European a adoptat, marţi, măsuri menite să atenueze impactul creşterii preţurilor îngrăşămintelor asupra fermierilor din UE.

Conform unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputaţii au decis să accelereze modificările aduse politicii agricole comune (PAC), în forma în care au fost propuse de Comisie, pentru a se asigura că fermierii primesc ajutor la timp pentru a cumpăra îngrăşăminte pentru următorul sezon agricol.

Pentru a preveni scăderea producţiei sau a calităţii alimentelor şi creşterea preţurilor pentru consumatori, fermierii vor putea primi sprijin sub formă de lichidităţi în valoare de până la 80% din costurile suplimentare pentru îngrăşăminte.

‹ adv ›

De asemenea, ţările membre UE vor avea posibilitatea de a majora avansurile aferente plăţilor directe de la 70% până la 75% şi de a le plăti fermierilor afectaţi imediat după depunerea cererii (şi nu doar după 16 octombrie precum prevăd normele actuale).

Statele membre vor avea, de asemenea, mai multă flexibilitate pentru a-şi ajusta bugetele de plăţi directe pentru anul viitor.

Măsurile propuse de Comisie au fost adoptate cu 576 de voturi pentru, 62 împotrivă şi 15 abţineri.

‹ adv ›

Textul trebuie acum să fie adoptat în mod oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial înainte de a putea intra în vigoare în ziua următoare.

Preţurile îngrăşămintelor au un impact direct asupra producţiei alimentare, deoarece îngrăşămintele reprezintă până la 16% din costurile de producţie pentru fermieri.

UE se bazează pe importuri pentru 30% din îngrăşămintele pe bază de azot şi 70% din îngrăşămintele fosfatice utilizate pentru producţia agricolă. În acelaşi timp, producţia de îngrăşăminte din UE se bazează pe gaze naturale.

Atât preţurile îngrăşămintelor, cât şi cele ale energiei au crescut din cauza evenimentelor geopolitice recente, cum ar fi războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi, mai recent, situaţia din Orientul Mijlociu şi, în special, închiderea Strâmtorii Ormuz. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Comisia Europeană a actualizat măsurile de control al variolei ovine şi caprine în Bulgaria şi România

Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgenţă privind variola...
‹ adv ›

Comisia Europeană evaluează efectele asupra pieţei în urma reducerii nivelurilor pesticidelor

Comisia Europeană a publicat marţi un studiu care oferă o evaluare preliminară a impactului pe care îl are asupra...

CE estimează o creștere a producției de oleaginoase în UE, la peste 32 milioane tone

Comisia Europeană estimează că producția de oleaginoase din Uniunea Europeană va crește în sezonul 2026/27, pe fondul extinderii suprafețelor cultivate și...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole