9.9 C
București
luni, 20 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Regimul hidrotermic favorizează dezvoltarea culturilor în aproape toată țara

ANM: Regimul hidrotermic favorizează dezvoltarea culturilor în aproape toată țara

Regimul hidrotermic din aer şi sol va fi favorabil parcurgerii proceselor vegetative ale speciilor de câmp şi pomi-viticole în aproape toată ţara, în următoarele zile, iar în zonele de câmpie, procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi intensificate, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, arată prognoza agrometeorologică realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit specialiştilor ANM, rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 centimetri, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, local în vestul, centrul şi sudul Moldovei, sudul Transilvaniei, izolat în nord-estul Banatului şi sud-estul Crişanei.

‹ adv ›

Conţinutul de umiditate din sol va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică), în Maramureş, cea mai mare parte a Banatului, Crişanei şi a Transilvaniei, local în nordul, centrul şi estul Moldovei.

De asemenea, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor) va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării.

În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi a Banatului, local în nordul, izolat estul şi sud-vestul Transilvaniei, conţinutul de apă din sol se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică).

„Ca urmare, regimul hidrotermic din aer şi sol va fi favorabil parcurgerii proceselor vegetative ale speciilor de câmp şi pomi-viticole, în aproape toată ţara. De asemenea, în zonele de câmpie, procesele de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi intensificate, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
Totodată, pe terenurile cu deficite de apă în sol, la culturile prăşitoare (porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartof) procesele de răsărire vor putea fi neuniforme şi lente”, relevă prognoza.

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) înfiinţate în perioada optimă îşi vor definitiva înfrăţirea (80-100%), continuându-se totodată alungirea paiului (10-100%), în toate zonele de cultură.

‹ adv ›

Sub aspect fenologic, rapiţa va parcurge alungirea tulpinii şi butonizarea (10-100%), precum şi apariţia inflorescenţelor (10-60%) şi înflorirea (10-50%).

Pomii fructiferi se vor afla la înflorire şi creşterea lăstarilor/frunzelor în majoritatea plantaţiilor, iar la speciile timpurii şi extratimpurii de sâmburoase (cais, piersic, cireş, vişin, zarzăr) se va putea semnala formarea rodului.

În majoritatea podgoriilor, la viţa-de-vie vor predomina înmugurirea, dezmugurirea şi creşterea primelor frunze, iar sfecla de zahăr din centrul ţării va înregistra germinarea şi răsărirea (10-80%).

La soiurile timpurii de cartof se vor semnala încolţirea şi răsărirea, continuându-se totodată lucrările de plantat, în timp ce floarea-soarelui şi porumbul vor parcurge fazele de germinare şi răsărire (10-30%), extinzându-se suprafeţele agricole în curs de semănat.

În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul/plantatul culturilor de primăvară, tratamente fitosanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări etc.) se vor efectua în general normal, conform specialiştilor ANM.

Aceştia recomandă continuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ şi semănatul/plantatul culturilor de primăvară (floarea-soarelui, porumb, cartof, sfeclă de zahăr); fertilizarea fazială a semănăturilor de toamnă cu îngrăşăminte minerale şi foliare (azotat de amoniu, complexe-NPK); combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor în culturile de toamnă şi aplicarea de tratamente fitosanitare în plantaţiile pomi-viticole; verificarea şi controlul semănăturilor de primăvară în vederea determinării capacităţii de germinare.

Prognoza agrometeo aferentă perioadei 18 – 24 aprilie, indică faptul că vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire treptată, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 7 şi 17 grade C în primele zile, mai ridicată cu 1 – 5 grade în raport cu mediile multianuale şi 5 – 13 grade spre sfârşitul intervalului, limite apropiate de normele climatologice, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 8 şi 23 de grade în toate zonele de cultură.

Temperatura minimă a aerului va oscila între 2 şi 10 grade la scara întregii ţări, valori mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, unde vor fi condiţii de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprinsă între 6 şi 16 grade în majoritatea regiunilor agricole, limite optime continuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii fazelor de germinare şi răsărire la culturile semănate până la această dată.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi locale cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului în cea mai mare parte a zonelor de cultură, iar, izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Instabilitate atmosferică și vânt puternic în majoritatea regiunilor până sâmbătă seara

Meteorologii au emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică...
‹ adv ›

ANM: Încălzire ușoară a vremii, urmată de o perioadă cu ploi frecvente

Valorile termice vor avea variaţii uşoare în perioada 13-26 aprilie, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei în majoritatea regiunilor,...

Aprovizionarea cu apă în ogor, în limite satisfăcătoare în majoritatea zonelor agricole în următoarele zile

Aprovizionarea cu apă în ogor se va încadra în limite satisfăcătoare în următoarele zile în majoritatea zonelor de cultură,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole