România, o ţară cu tradiţie şi istorie de sute de ani în viticultură, ocupă în prezent locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin şi un loc şase la nivel european, dar încă se confruntă cu numeroase probleme legate de un consum de vin de slabă calitate, de lipsa unei promovări susţinute a vinurilor locale şi a educaţiei consumatorilor în acest domeniu.
Crearea unor parteneriate pentru educarea consumatorilor între autorităţi şi producătorii de vin din România, care nu sunt puţini la număr şi ştiu să producă vinuri de calitate, dar şi pentru întărirea controlului în sector ar îmbunătăţi semnificativ situaţia.
Simona Mardale, consultant independent în industria viticulturii şi vinificaţiei, spune că în ultimii 20 de ani această industrie a accesat aproape 100% fondurile europene pentru replantarea şi reconversia viţei de vie precum şi pentru dezvoltarea şi retehnologizarea cramelor, dar nu a investit suficient în promovare.
„Marea majoritate a cramelor din România ştiu să producă vinuri de calitate, dar nu cred în specialişti şi nu au investit în promovare, promovare însemnând mesajul pe care pot să îl transmită către consumatori în aşa fel încât aceştia să facă diferenţierea între potenţialul unei zone, stilul de vinificaţie şi de ce este important să descoperim soiurile noastre locale. Toate aceste lucruri la un loc înseamnă problematica producătorului de vin din România în relaţia lui cu consumatorul final”, a declarat pentru AGERPRES Simona Mardale.
Ea susţine că educaţia consumatorilor ar trebui făcută în colaborare cu autorităţile, deoarece producătorii nu au capacitatea financiară de a ajunge cu mesajele de promovare la marea masă a consumatorilor de vin. Chiar dacă ei fac degustări de vinuri în crame, acestea sunt adresate cu precădere micului consumator.
„Cred că această educaţie trebuie făcută în colaborare, prin crearea unor parteneriate între stat şi producători. Aceştia nu au capacitatea financiară de a ajunge la marea masă a consumatorilor. România este o ţară producătoare de vin, are o istorie, produce vin de câteva sute de ani, iar în ultimii 30 au apărut crame noi şi vinuri foarte bune, dar există în continuare un consum de vin de slabă calitate. Consumatorul român nu este educat şi nu ştie să facă diferenţa dintre vinul produs din soiuri hibride, adică vinul făcut în casă, şi vinul DOC (Denumire de Origine Controlată, n.r.). Vinul de casă are au element de alcool metilic, periculos pentru consumul uman, iar pentru a putea transmite acest lucru către populaţie, ar trebui făcute nişte ample campanii televizate”, a explicat Mardale.
Consultantul susţine că în România încă persistă mitul că vinul făcut în casă din soiuri hibride este mai curat decât vinul îmbuteliat.
„Este un cerc vicios. Producătorii noştri fac vinuri de calitate, dar în continuare mai mult de jumătate se consumă vin în peturi, făcut acasă. O spun foarte clar şi cu responsabilitate: nu are deloc calitatea celui îmbuteliat. Sigur că există acest mit: e curat, pentru că e făcut în casă, dar este aceeaşi problemă ca şi cu laptele pe care îl iei de pe marginea drumului. Trebuie să facem diferenţa între ceea ce înseamnă un produs bio şi unul tradiţional, unul care nu atacă sănătatea consumatorului chiar dacă este făcut în casă. La alcool avem însă o mare problemă”, susţine consultantul din industria de viticultură şi vinificaţie.
În opinia sa, o astfel de campanie ar trebui să transmită mesaje „stricte şi directe”, cu filmuleţe prin care poate fi arătat ce înseamnă un anumit alcool, ce înseamnă refermentare, ce înseamnă sulfiţii, împreună cu explicaţiile despre acest „bau-bau al industriei de vin”.
„Trebuie să demontăm mitul că sulfiţii sunt acel bau-bau al industriei de vin. Nu este adevărat. Sulfiţii sunt nişte conservanţi care ajută vinul să se păstreze şi să-şi păstreze calităţile senzoriale în sticle. Sigur că şi aici avem limite. Există în legislaţie o limită superioară, iar unii producători o depăşesc pentru că vinurile lor nu sunt de bună calitate. Aceste lucruri trebuie explicate şi dacă nu o vom face împreună problemele nu vor dispărea. Producătorii îşi dezvoltă capacităţile şi plantaţiile, pentru că sunt fonduri europene, avem crame după soare, dar în continuare se beau acele vinuri de pe marginea drumului, acele vinuri din magazine care costă 4 lei, în condiţiile în care recipientul gol costă 5 lei. Nu se poate să vezi la raft acel recipient plin cu vin la un preţ de 4 lei”, avertizează reprezentantul din industria vitivinicolă.
Mardale mai spune că marii producători de vin din România, care deţin practic monopolul pe piaţă, nu ţin neapărat să facă educaţie la nivel naţional, deoarece vinurile lor se vând, însă cramele mici au nevoie de astfel de proiecte de promovare şi educaţie pentru a putea rezista pe piaţă.
„Noi, consultanţii, încercăm să atragem fonduri europene pentru derularea unui astfel de proiect educaţional la nivel naţional, însă există probleme în a-i pune împreună la masa negocierilor pe toţi producătorii de vin. De ce? În Romania, producţia de vin este deţinută de 4-5 firme, producători de vin care au monopol şi au alte interese. Vinurile lor se vând şi nu ţin neapărat să facă educaţie. Există însă crame mici şi cu acestea lucrăm la un mare proiect pe care vrem să îl depunem la Comisie, pe o axă de educaţie, să încercăm să facem ceva. Toată lumea vorbeşte de un brand de ţară, dar eu consider că este imposibil să vorbeşti de un brand de ţară în condiţiile în care jumătate din suprafaţa României este cultivată cu soiuri de hibrizi, nu din familia vitis vinifera din care se fac vinurile bune”, a transmis Mardale.
Consultantul afirmă că este foarte greu să explici consumatorilor diferenţa între soiuri de struguri sau ce înseamnă un vin DOC sau Indicaţie Geografică (IG) atâta timp cât consumatorul încă nu ştie „ce şi cum să bea”.
„Întâi facem educaţie, explicăm consumatorului ce să bea, cum să bea, bineînţeles cu moderaţie şi corect şi abia pe urmă putem să-i explicăm diferenţa între soiuri, sau ce înseamnă DOC. Producătorii au încercat să vorbească despre potcoave, dar ei nu au cai. Suntem foarte departe din punctul acesta de vedere. De 20 de ani fac traininguri şi programe pentru consumatorul final, pentru staff-ul din restaurante şi industria HoReCa şi tot mă lovesc de chestia asta: oamenii nu ştiu zonele geografice, nu ştiu ce înseamnă sulfiţii, nu ştiu ce înseamnă volumul de alcool, nu ştiu fermentarea, baza, şi nu ştiu să citească eticheta. Chiar dacă există o categorie de produse cu alcool, bazate pe alcool, acestea nu sunt vinuri, sunt băuturi fermentate liniştit (BFL) şi am făcut presiune la autorităţi să scrie acest lucru pe etichetă. Ce credeţi? De Paşti şi de Crăciun aceste produse se vând cel mai mult, chiar dacă acolo scrie că nu este vin, că nu este un produs corect şi toate aceste aspecte fac să existe foarte multe boli cauzate de alcool şi de băuturi proaste”, atrage atenţia consultantul.
De asemenea, Simona Mardale a avertizat că instituţiile de control din această industrie nu au capacitate să facă verificări aşa cum ar trebui, nu pot controla tot ce se întâmplă în industrie, pentru că nu au personal suficient şi calificat.
„Sunt la ora actuală producători care vând vin neavând cod CAEN, neavând struguri, care nu au produs un kilogram de struguri, sunt nişte intermediari, comercianţi. Noi trebuie să educăm românii să bea vinurile locale, regionale, la fel cum se întâmplă în Italia de exemplu, unde toată lumea ajută comunitatea să îşi promoveze vinurile şi celelalte produse locale. La noi este o dezorganizare totală, iar consumatorul este sufocat de etichetă, nu ştie să citească eticheta, nu ştie diferenţierea dintre vinurile din zone reci – precum cele din Transilvania, ce înseamnă vinurile din Dealu Mare, ce înseamnă soiurile care se cultivă în anumite regiuni. E mai uşor să se arunce totul în capcana preţurilor. Dar vinurile scumpe nu sunt neapărat toate foarte bune calitativ”, a avertizat consultantul.
*** Transilvania la înălţime: podgoriile Lechinţa şi Târnave
Chiar dacă zona de sud-est a ţării este cea care deţine supremaţia în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie, viticultura este o ocupaţie veche, încă din antichitate, şi în zona Transilvaniei, care s-a dezvoltat de-a lungul vremii atât în privinţa modului de cultivare cât şi a preparării şi conservării vinurilor.
Podgoriile transilvănene Lechinţa şi Târnave merită toată atenţia consumatorului din Capitală, şi nu numai, chiar dacă acesta este obişnuit şi datorită proximităţii cu vinurile din Dealul Mare sau din zona Dobrogei. În zonă sunt mici producători care ies pe piaţă cu vinuri de calitate şi care îşi pun amprenta în această industrie.
„Transilvania este cunoscută ca fiind o zonă rece pentru producerea de vinuri albe, dar în zonă există un potenţial şi pentru vinurile roşii. Încercăm să promovăm Transilvania ca zonă cu potenţial de vinuri şi cred că are un potenţial fantastic, mai ales că aici este o zonă vitivinicolă foarte veche. Saşii au produs aici vinuri de calitate de câteva sute de ani, sunt vinuri cu caracteristici de soi, care scot în evidenţă terroirul zonei respective mult mai mult decât în altă parte. Încercăm să aducem în atenţia consumatorului din zona de sud aceste crame care sunt geografic foarte departe şi care nu îşi permit să facă comunicare”, a explicat Simona Mardale, cu ocazia unui infotrip de promovare a acestei zone.
De ce Transilvania la înălţime? Pentru că aici se află crama cea mai înaltă din România şi la înălţime se află şi calitatea vinurilor. Tot aici se află şi singura vie certificată „produs montan” din centrul şi estul Europei.
*** Casa de Vinuri Zaig – povestea vinului de Teaca
Deşi saşii au ajuns în aceste zone prin anii 1260, prima atestare documentară a vinului de Teaca (judeţul Bistriţa-Năsăud) este o relatare a cărturarului german Johannes Troster. El menţionează în cartea sa, „Das Alt und Neu Teutsche Dacia” (Nurnberg, 1666), că vinurile de la Tekendorf (Teaca) sunt cele mai bune vinuri albe pe care le-a degustat vreodată.
În istoria recentă, zona a rămas cunoscută şi pentru negocierea retragerii trupelor sovietice din ţara noastră de către Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nikita Hruşciov, evident la un pahar de vin din regiune.
Vinurile de aici sunt caracterizate prin fructuozitate, prospeţime şi o aciditate ceva mai ridicată. Sunt vinuri fine şi cu o mare intensitate a aromelor tipice, specifice soiurilor locale.
Regiunea Târnave este una dintre cele mai bune zone din România, pentru strugurii albi, însă şi soiurile roşii, plantate începând cu anul 2004, au produs recolte de calitate şi selecţii excelente de Pinot Noir şi Fetească Neagră.
Podgoria Lechinţa este situată în regiunea deluroasă a Someşului Mare şi Mureşului, din nord-estul Podişului Transilvaniei, la altitudini între 300 şi 500 de metri. Aici, familia Zaig, descendenta primilor saşi care au ajuns în zonă, deţine 11 hectare de vie nouă şi două hectare de vie veche, de aproape 100 de ani, din 1922. Proprietarul cramei, Zaig Eckehardt, încearcă de aproape un deceniu, să îmbine tradiţia cu noile tehnologii de producere a vinului.
„În perioada interbelică în zonă erau 200 de hectare de vie cultivată de saşi. Familia noastră era destul de renumită pentru vinuri. Ştiu că bunicul din partea tatălui ducea cu carul până la Cluj butoaiele cu vin, iar eu ca şi copil am lucrat în vie întotdeauna în vacanţa de vară. Sincer, nu prea îmi plăcea, şi nu aş fi crezut că mă voi întoarce. Dar am plantat şi am construit şi o mică cramă. Avem 11 hectare vie nouă şi două de vie veche. Teaca era renumită pentru cupajul de Fetească Albă cu Muscat, undeva 60-70% Fetească şi 30% Muscat, vinurile fiind recunoscute pentru aciditatea ridicată şi mineralitate”, povesteşte proprietarul cramei.
Zaig Eckehardt spune că este foarte greu să menţii o vie seculară când nu ai forţă de muncă, iar costurile sunt cam de şapte ori mai mari decât cele pentru o vie nouă.
„Esenţial în domeniul acesta este să ai oameni, singur nu poţi să faci tot. Este foarte greu la partea de zilieri. Pe partea de vie veche este o muncă mai dificilă, mai complicată, presupune partea de tăieri, de lucrări în verde, pentru că trebuie să ai o viziune pe aproximativ 3 – 4 ani. Doar doamne lucrează în via veche şi majoritatea au peste 65 de ani. Sunt singurele disponibile, pentru că tineretul nu prea vrea la o astfel de muncă. Dacă la via nouă lucrezi undeva la 80 – 100 de centimetri, la cea veche stai în genunchi, lucrezi la cota zero. Ca să pregăteşti un om pentru via veche îţi trebuie cel puţin o săptămână numai ca să înveţe, în timp ce în via nouă nu îţi ia decât o zi sau două”, explică proprietarul cramei Zaig.
Deşi în zonă mai sunt cultivatori care deţin vii la fel de vechi, majoritatea vor să renunţe din cauza costurilor, dar şi pentru că este greu să îşi facă un plan pe 4-5 ani, dacă nu au asigurată forţa de muncă.
Zaig Eckehardt consideră că ar fi bine venit un ajutor de la stat, sub forma unor subvenţii, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene, pentru păstrarea viilor vechi dar şi pentru ai convinge pe proprietari să producă vin din această viţă de vie.
„Într-o vie veche costurile sunt cam de 7-8 ori mai mari decât într-o vie normală. Costurile pentru 1,5 hectare de vie veche sunt cam cât pentru 7 hectare de vie nouă, iar pentru o vie nouă cheltuielile sunt între 2.500 – 3.000 euro/ha”, precizează producătorul de vinuri.
Crama familiei Zaig produce anual în jur de 700 hectolitri de vin, procesul de fermentaţie fiind realizat în vase din inox controlate termic, iar pentru maturare sunt folosite butoaie din stejar. Crama îmbuteliază 25.000 litri de vin pe an, iar vinificatorii cramei sunt Cristina Carazan şi proprietarul Zaig Eckehardt.
Anul trecut, crama a avut o cifră de afaceri de 200.000 de euro şi a vândut aproximativ 30.000 de sticle cu vin.
*** Crama Jelna – Amprenta Transilvaniei
Crama din localitatea cu acelaşi nume din judeţul Bistriţa-Năsăud continuă să dezvolte o tradiţie viticolă adormită timp de mai multe secole. Conform hărţilor vechi, printre care şi harta iozefină de la 1766, pe dealurile Jelnei, de la poalele munţilor Călimani, sunt reprezentate întinse plantaţii de viţă de vie.
Crama Jelna a fost înfiinţată în 2016, de fraţii Ovidiu şi Daniel Moldovan în podgoria Lechinţa. Prima gamă – Amprenta Transilvaniei – o gamă premium a fost finalizată un an mai târziu şi lansată pe piaţă în februarie 2018. În numai câteva luni, în iunie 2018, a fost lansată gama super-premium Dealu Negru, iar în noiembrie 2019 gama de top Iconic Navicella.
În mai 2020, Crama Jelna primeşte dreptul de utilizare a menţiunii facultative „produs montan” şi înregistrarea soiurilor Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc şi Muscat Otonel în registrul naţional al produselor montane.
Este singura vie din centrul şi estul Europei certificată ca „produs montan”.
„Încercăm să ne îmbunătăţim tehnica în fiecare an. Suntem o cramă tânără, am ieşit pe piaţa în 2018. Nu beneficiem de reţete vechi, păstrate din străbuni, dar încercăm cu cunoştinţele noastre să aducem ce este cel mai bun pentru vinul nostru. Facem selecţie în fiecare an de pe fiecare parcelă, de pe fiecare plantă, şi reuşim să vinificăm strugurii cu parcularităţile dorite pentru fiecare etichetă. Deocamdată nu multiplicăm soiurile, pentru că nu vrem să ne extindem cu plantaţia actuală, dar reuşim să selectăm foarte bine materia primă”, a spus inginerul viticol de la Crama Jelna, Vlad Cobuz.
La rândul său, Darius Pripon, vinificator la Crama Jelna, susţine că în urma felului în care „am încercat să înţelegem ce vrea via să spună” este şi produsul rezultat.
„Suntem în piemontul Munţilor Călimani, iar viţa-de-vie este la 650 de metri altitudine şi este singura vie din centrul şi estul Europei certificată ca fiind „produs montan”. În zonă s-au găsit vase romane şi pentru noi a fost importantă partea aceasta, de a face un vin cultural. Nu ne-am dus după niciun studiu de piaţa, am folosit multe tehnici de vinificaţie ca să lăsăm strugurii să se exprime cât de bine se poate. Facem aproximativ 80.000 de sticle pe an şi totul este destinat industriei HoReCa la nivel naţional. Stăm binişor şi pe exporturi, undeva la 10% din producţie, adică 8.000 de sticle pe an. Principala piaţa este Belgia, dar ajungem şi în Anglia, Canada, Germania şi Danemarca. Suntem o echipă mică, destul de bine sudată şi asta e direcţia: să readucem zona aceasta la viaţă, să ducem mai departe tradiţia”, a spus Pripon.
Antreprenorii au adăugat cramei o pensiune de 4 margarete, cu opt camere duble şi un restaurant, care a fost finalizată la jumătatea anului 2020 şi care a necesitat investiţii de aproximativ 900.000 de euro.
Pentru reconversia viţei-de-vie au accesat fonduri europene, iar în cramă, pentru achiziţia tehnologiei necesare, au fost investite fonduri proprii, valoarea totală a investiţiei depăşind un milion de euro.
Vinificatorul cramei a menţionat că antreprenorii au planuri ambiţioase de extindere: o retehnologizare a cramei cu fonduri europene, o sală de degustare, o sală organoleptică, inclusiv puncte de reciclare sticle şi dopuri, adică un proiect cât mai sustenabil pentru care îşi doreşte şi o certificare pe măsură.
Printre dotările pe care proprietarii cramei doresc să le achiziţioneze este şi o linie performantă de îmbuteliere, care să le permită creşterea capacităţii actuale de valorificare a produselor proprii. Valoarea proiectului este estimată la 800.000 de euro pentru partea de tehnologie, la care se adaugă costurile privind construcţia.
„Încercăm să facem tot proiectul acesta cât mai sustenabil. Sustenabilitatea este un lucru care poate fi obţinut aproape oriunde cu tehnicile potrivite. Dau un exemplu, la noi, chiar şi boasca merge hrană la oi. Transilvania beneficiază şi în special zona aceasta de un „environment capital” din plin, ceea ce nu mai există în Italia, Germania, Elveţia. Aici este curat tot. Dealul Negru, zona care vine la 700 metri după pensiune, este zona cu cea mai mare densitate de animale sălbatice din Europa. Este o zonă protejată. În 2019, într-o săptămână, ne-au mâncat trei familii de urşi o tonă şi jumătate de struguri”, a povestit Darius Pripon.
Un alt proiect nou, aflat deja în derulare, în valoare de două milioane euro, vizează construcţia unui complex de 2.000 metri pătraţi, ce va include un hotel, centru wellness şi o zonă SPA de peste 600 mp, inclusiv o cameră cu sare.
Capacitatea hotelului va fi de 16 camere şi 4 apartamente. În preajma cramei exista şi un lac care urmează să fie mărit şi amenajat pentru o zonă de agrement, pescuit şi relaxare.
Crama Jelna e operată de compania Drosera Comserv, activă şi în construcţii, iar în 2020 firma a avut o cifră de afaceri totală de 13,7 milioane de lei, din care 450.000 euro doar din vânzarea de vinuri.
*** Villa Vinea – savoarea de pe Târnave
Situată în localitatea Mica, la 15 kilometri de Târnăveni, crama Villa Vinea cultivă 70 de hectare de vie, plantată cu 12 soiuri locale şi internaţionale, printre care Fetească Regală, Fetească Albă, Gewurztraminer sau Kerner, un soi cultivat doar în acest areal.
Villa Vinea se află pe un deal lin, situat la o altitudine de 330-350 de metri, cu expunere largă către sud şi către râul Târnava Mică. Terroirul impresionant şi metodele de producţie fac ca vinurile de pe Târnăve de la Villa Vinea să fie extrem de apreciate pentru calitatea, savoarea şi mineralitatea lor.
Crama a fost înfiinţată în anul 2011, cu ajutorul fondurilor europene, activitatea demarând în anul 2012. Heiner Oberrauch este fondatorul şi proprietarul cramei, iar vinificatorul este oenologul italian Celestino Lucin, alături de Mihaly Denes, oenolog local al cramei.
„Crama Villa Vinea are 35 de hectare de vie în apropierea localităţii Mica, unde se află şi sediul afacerii, iar 35 de hectare în localitatea Găneşti situată în vecinătate. Crama a fost gândită şi construită pe vertical, iar viţa de vie a fost plantată mai larg, cu o distanţa între rânduri de 2 – 2,5 metri, pentru că ne axăm mai mult pe calitate decât pe cantitate, deci producţia este mai mică. Avem două linii de producţie – selection şi premium -. Linia selection se deosebeşte de premium prin cantitatea mai mică de struguri recoltată, adică în jur de 3.500 kg/hectar, faţă de 7.000 – 7.500 kg/hectar, în cazul premium. De asemenea, pe linia selection lucrările şi recoltatul le efectuăm manual, iar pe varianta premium mecanizat. Anul trecut, am avut o problemă destul de mare, după ce o furtună ne-a distrus peste 60% din recoltă”, a declarat Eva Albert, Sales Consultant&Wine Tastings la Villa Vinea.
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă crama este legată de forţa de muncă, care este tot mai greu de găsit. În prezent compania lucrează permanent cu 18 persoane, dar şi cu zilieri, între 10 şi 40, în funcţie de lucrări.
Anul trecut, crama Villa Vinea a îmbuteliat 80.000 de sticle, dintre care 80% cu vin alb.
Crama organizează în fiecare an concerte şi degustări cu vinuri premiate şi arome locale. Pachetele oferite includ un tur complet al cramei şi o degustare la alegere, de 4 sau 5 vinuri, asezonate fie cu platouri cu pâine, brânzeturi şi mezeluri locale, fie cu gulaş la ceaun şi desert. Preţurile încep de la 45 de lei de persoană pentru o astfel de experienţă, dar pot ajunge şi la 110 lei în funcţie de pachetul ales.
*** Vinul alb, în preferinţele românilor
Românii consumă anual în jur de 20 de litri de vin anual, cu precădere vin alb, însă potrivit statisticilor realizate de consultanţii din industrie aproape jumătate din consum reprezintă vinul produs în casă.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, consumul mediu pe locuitor a fost de 23,4 litri de vin în anul 2019.
„În România se consumă mai mult vin alb, dar în ultima perioadă a început să crească şi vinul roşu de calitate. Consumul, la noi, este legat şi de climă, având în vedere că este destul de cald şi iarna adevărată a rămas în 2-3 luni vinurile roşii au o perioadă mai scurtă pe consum, dar a apărut şi vinul roze care a luat destul de mult din piaţă şi a echilibrat consumul. Consumul pe cap de locuitor este undeva la 20 şi ceva de litri versus 45 – 50 de litri în ţări ca Franţa, Italia, Spania. Dar şi aici avem o problemă, pentru că statisticile pun tot consumul de vin. Din cifrele noastre reiese că jumătate este vin îmbuteliat, iar cealaltă jumătate este vinul produs în casă, la canistră. România are aproximativ 180.000 hectare cu viţă de vie, dar numai jumătate din suprafaţă este cultivată cu vitis vinifera. Majoritatea cramelor au replantat şi au reuşit să cultive viţă de calitate, dar dacă nu va creşte consumul, producţia va merge vrac la export, după care vinul va fi îmbuteliat sunt alte branduri”, susţine Simona Mardale, consultant independent în industria de vinificaţie.
În România, suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie era de 177.387 hectare în 2020, în scădere faţă de cele 178.230 hectare, în 2019, dar datele INS pe anul trecut nu sunt încă definitive.
Din totalul suprafeţei cultivate, viile pe rod pentru struguri de vin reprezentau 171.222 hectare în 2020, iar 85.980 hectare sunt cultivate cu vii nobile pentru struguri de vin.
Aproape jumătate din suprafaţa cultivată cu viţă de vie nobilă se află în regiunea de dezvoltare Sud-Est, respectiv 44.788 hectare, urmată de regiunea Nord-Est, cu 12.906 hectare.
Sursa foto: luxurylifestylemag.co.uk
