2.4 C
București
marți, 24 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFP: Au intrat în vigoare noile tarife vamale de 15% anunţate de...

AFP: Au intrat în vigoare noile tarife vamale de 15% anunţate de Trump

Funcţionarii vamali americani au anunţat că colectarea tarifelor anulate de Curtea Supremă va înceta începând de marţi, la miezul nopţii, ora Washingtonului (05:00 GMT), când intră în vigoare noile tarife globale de 15% anunţate de preşedintele Donald Trump, informează AFP.

Însă, după 150 de zile, guvernul de la Washington va avea nevoie de votul Congresului dacă doreşte să menţină permanent aceste tarife.

‹ adv ›

Trump a anunţat noile tarife vamale globale vinerea trecută, la o conferinţă de presă la Casa Albă, unde a calificat drept „ridicolă” decizia Curţii Supreme care, cu şase voturi la trei, a invalidat tarifele „reciproce” şi alte măsuri luate în temeiul Legii privind puterile economice în caz de urgenţă internaţională (IEEPA) din 1977, baza politicii tarifare a republicanilor.

Trump a anunţat iniţial un tarif de 10%, pe care l-a majorat la 15% a doua zi, ca parte a „alternativelor puternice” pe care susţine că le are după decizia Curţii Supreme.

Acest nou tarif îşi propune să înlocuiască tarifele nediscriminatorii existente, precum şi pe cele stipulate în diversele acorduri comerciale semnate de la implementarea lor cu majoritatea principalilor parteneri comercial.

Cu toate acestea, acesta nu înlocuieşte aşa-numitele tarife sectoriale, cuprinse între 10% şi 50%, pentru o serie de industrii, cum ar fi cuprul, automobilele şi cheresteaua, care nu au fost afectate de decizia de vineri a Curţii Supreme de a invalida o parte semnificativă a tarifelor impuse de liderul republican.

‹ adv ›

De asemenea, nu se aplică produselor canadiene şi mexicane importate în Statele Unite în cadrul Acordului Nord-American de Liber Schimb (USMCA).

Pentru acest nou tarif, preşedintele SUA a citat o lege din 1974 ca bază legală pentru reechilibrarea comerţului dintre Statele Unite şi partenerii săi comerciali atunci când se demonstrează un dezechilibru semnificativ în balanţa de plăţi, care cuprinde toate mişcările financiare dintre două ţări, inclusiv comerţul, fluxurile financiare şi investiţiile transfrontaliere.

Cu toate acestea, în timp ce deficitul înregistrat de SUA de pe urma schimburilor cu bunuri cu Uniunea Europeană a ajuns la 236 de miliarde de dolari (200 de miliarde de euro) în 2024, conform datelor de la Reprezentantului american pentru Comerţ (USTR), deficitul balanţei de plăţi a fost de doar aproximativ 70 de miliarde de euro (82,5 miliarde de dolari), potrivit Comisiei Europene.

Ordinul executiv privind tarifele de 15% este în vigoare până pe 24 iulie, cu trei luni înainte de alegerile intermediare din noiembrie. Aceste alegeri ar putea permite democraţilor să recâştige controlul asupra Camerei Reprezentanţilor. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Panama preia controlul asupra a două porturi ale Canalului Panama exploatate de CK Hutchison

Autorităţile panameze au preluat luni controlul asupra a două...
‹ adv ›

Parlamentul European suspendă ratificarea acordului comercial dintre UE şi SUA

Parlamentul European a suspendat luni procesul de ratificare a acordului comercial dintre UE şi SUA, în aşteptarea clarificărilor din...

Eurostat: Grecia, România şi Spania, ţările UE cu cea mai mare pondere a agriculturii în PIB

Valoarea adăugată a sectorului agricol din UE a ajuns la 1,2% din PIB în 2024, cu 0,1 puncte procentuale...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole