Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale supune transparenței decizionale proiectul de ordin pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul nr. 52/2025 privind efortul de pescuit și cotele de pescuit alocate anual, pe specii și zone.
Modificările sunt realizate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2026/266, care stabilește posibilitățile de pescuit pentru anul 2026 în Marea Neagră.
Proiectul actualizează valorile stocurilor, ale capturii totale admisibile (TAC) și ale efortului de pescuit pentru principalele specii de interes comercial, în vederea protejării resurselor și menținerii echilibrului ecosistemelor marine.
Măsurile urmăresc exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii, prin stabilirea cotelor anuale, limitarea efortului de pescuit și reglementarea utilizării uneltelor de pescuit.
Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MADR, iar cei interesați pot transmite propuneri și observații în perioada de consultare publică.













