Cu pierderi deja vizibile în podgorii și cu o răspândire rapidă la nivel național, flavescența aurie a devenit una dintre cele mai grave amenințări pentru viticultura Ungariei.
Boala, considerată de specialiști drept una dintre cele mai periculoase pentru vița-de-vie, pune sub semnul întrebării viitorul unor regiuni viticole cu tradiție.
Potrivit fermierilor, tratamentele cu insecticide pentru controlul vectorului principal – cicadele, nu oferă protecție durabilă, deoarece cicadele care transmit flavescența aurie migrează din podgorii netratate sau din vița sălbatică și revin infectate.
Vezi articolul despre Controlul bolii Flavescența aurie în Italia – un model de referință pentru viticultura europeană.
Ungaria, al 14-lea producător de vin din lume, cu o producție de 270 milioane de litri în 2024, conform Organizației Internaționale a Viei și Vinului, este cunoscută pentru regiuni precum Tokaj, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Cu toate acestea, flavescența aurie, detectată oficial pentru prima dată în 2013, s-a extins în prezent în 21 din cele 22 de regiuni viticole ale țării, o evoluție care a luat prin surprindere sectorul.
„Dacă nu luăm acest lucru în serios, ar putea elimina practic producția de struguri din Ungaria”, a avertizat Janos Frittmann, președintele Consiliului Național al Comunităților Viticole.
Potrivit acestuia, industria a subestimat riscul, iar mulți viticultori nu cunoșteau simptomele bolii, printre care îngălbenirea frunzelor este unul dintre cele mai frecvente.
Specialiștii indică schimbările climatice drept un factor care a favorizat dezvoltarea cicadelelor și accelerarea răspândirii.
Autoritățile ungare susțin că au reacționat. În septembrie, guvernul a alocat aproximativ 10 milioane de euro, iar în ultimele luni au fost inspectate aproape 8.700 de hectare de viță-de-vie, cu mii de probe colectate, potrivit Ministerului Agriculturii de la Budapesta.
Instituția consideră că măsurile aplicate au încetinit răspândirea bolii.
Această evaluare este însă contestată din teren. Gergely Gaspar, viticultor și consultant în protecția plantelor, afirmă că autoritățile au subestimat amploarea fenomenului, iar departamentul de protecție a plantelor din cadrul NEBIH se confruntă cu lipsă de personal și subfinanțare.
El indică podgoriile din Monor, lângă Budapesta, unde nu au fost efectuate inspecții aleatorii timp de șase ani.
În plus, analiza probelor durează mult, din cauza capacității limitate a laboratoarelor. Gaspar spune că și-a pierdut întreaga vie.
În acest context, sentimentul de luptă inegală este prezent în rândul viticultorilor. Viktor Keszler recunoaște că situația pare uneori fără ieșire, dar consideră că implicarea coordonată a statului și a autorităților locale ar putea reduce impactul bolii.
Din punct de vedere științific, perspectivele sunt prudente. Elisa Angelini, șefa serviciului de detectare a bolilor de la Centrul de Cercetare în Viticultură și Oenologie, arată că flavescența aurie este depistată, în medie, la patru ani după infectare, moment în care eradicarea nu mai este posibilă.
În aceste condiții, viticultorii ungari vor fi nevoiți să învețe să gestioneze boala pe termen lung, așa cum au făcut deja cei din Franța și Italia, unde flavescența aurie a fost semnalată pentru prima dată în 1949.
Pentru viticultura Ungariei, provocarea actuală depășește controlul unei singure boli și ține de adaptarea structurală a sectorului la un risc fitosanitar persistent, cu efecte directe asupra producției și sustenabilității podgoriilor.
