Ciorile (Corvus spp.) sunt unele dintre cele mai inteligente specii de păsări din lume, dar și printre cele mai neiubite în agricultură.
Fermierii din regiunea noastră, le percep adesea ca pe o amenințare, întrucât pot produce pagube semnificative culturilor de porumb, floarea-soarelui sau cerealelor păioase, în special în faza de răsărire.
Însă puțini cunosc că o parte din pagube pot fi evitate prin ajustarea perioadei de semănat în funcție de ciclul lor de cuibărit.
De asemenea trebuie de știut că rolul ciorilor în ecosistem este mult mai complex și include beneficii importante, cum ar fi controlul dăunătorilor și reciclarea materiei organice.
Mai multe despre speciile de ciori și modul lor de viață citiți în articolul: Cât trăiește o cioară? Ce mănâncă? Daune și beneficii aduse
Rolul ecologic al ciorilor
Mai multe studii demonstrează că ciorile:
- Controlează populațiile de rozătoare și insecte. Ciorile sunt omnivore și consumă cantități semnificative de: larve de dăunători (viermele sârmă, cărăbușul), rozătoare mici, reducând riscul răspândirii bolilor. În unele regiuni, eliminarea coloniilor de ciori a dus la creșterea populației de rozătoare.
- Curăță ecosistemul, îndeplinesc o funcție ecologică importantă, de tip „sanitar”, eliminând animale moarte, resturi animale și vegetale.
- Sunt un indicator al sănătății habitatului. Ciorile evită zonele cu perturbări severe sau poluare, ceea ce le face indirect utile ca specie de avertizare.
De ce ciorile atacă culturile agricole
Pagubele produse de ciori culturilor agricole sunt direct legate de:
1. Lipsa resurselor naturale primăvara devreme. Înainte ca insectele și vegetația să fie disponibile, ciorile se orientează spre:
- semințe proaspăt semănate;
- plantule abia răsărite;
- semințe rămase la suprafață.
2. Comportamentul social foarte puternic. Ciorile se hrănesc în grup, iar o singură pasăre care descoperă o sursă atrage rapid întreg stolul.
3. Dezvoltarea puilor. În timpul hrănirii puilor, adulții aduc hrană constant la cuib. Dacă semănatul coincide cu această perioadă, presiunea asupra culturilor crește semnificativ.
Intensitatea pagubelor nu este întâmplătoare, ea urmează ritmul biologic al ciorilor, iar fermierii pot reduce simțitor atacurile dacă își adaptează perioada de semănat la ciclul de cuibărit al păsărilor.
Ciclul de cuibărit la cioară
Datele ornitologice europene arată un ciclu bine definit pentru speciile Corvus corone (cioara grivă) și Corvus frugilegus (cioara de semănătură), ambele răspândite în regiunea noastră și responsabile de cele mai multe pagube în culturile abia răsărite.
- Formarea perechilor și construirea cuiburilor: sfârșit de martie – început de aprilie. Începând cu ultimele zile din martie, ciorile își formează perechile și caută locuri stabile pentru cuibărit. Construcția cuiburilor se desfășoară pe parcursul lunii aprilie, perioadă în care activitatea lor în câmp începe deja să scadă.
- Depunerea ouălor: prima decadă a lunii aprilie. Depunerea ouălor are loc, în medie, între 5–10 aprilie. Din acest moment, comportamentul păsărilor se schimbă radical: mobilitatea scade, iar agresivitatea față de alte păsări crește. Pentru fermieri, însă, efectul cel mai important este reducerea activității de hrănire în câmp.
- Incubația (clocirea): aproximativ 18–20 zile. Odată începută clocirea, o pasăre (de regulă femela) rămâne aproape permanent în cuib, în timp ce masculul aduce hrană în apropiere. În această fază, ciorile nu se deplasează în stoluri mari, nu consumă energie cu zboruri lungi și nu atacă masiv culturile. Practic, prezența lor în câmp scade drastic.
Pentru fermieri, această perioadă reprezintă „fereastra” sigură: de la începutul lui aprilie până spre finalul lunii.
Creșterea puilor în cuib: luna mai, aproximativ 3–4 săptămâni. După eclozare, puii rămân în cuib încă trei săptămâni și sunt complet dependenți de adulți. Chiar dacă aceștia aduc hrană, nu se îndepărtează mult și nici nu formează stoluri. Activitatea în câmp rămâne redusă.
Per total, fermierii beneficiază de o perioadă aproape sigură de circa 40-45 de zile (între începutul lui aprilie și jumătatea lui mai) în care riscul de atac asupra culturilor agricole abia răsărite este minim.
Zborul puilor și intensificarea căutării hranei: sfârșit de mai – început de iunie
Abia după 20 mai, puii părăsesc cuibul și devin zburători.
În acest moment, familiile de ciori ies masiv în câmp, în grupuri mari, pentru a căuta hrană moale și accesibilă. Exact atunci culturile abia răsărite devin extrem de vulnerabile, acesta este intervalul în care fermierii raportează cele mai mari pierderi.
Semănatul timpuriu poate reduce pagubele cu până la 80%
Cea mai eficientă metodă de prevenire este sincronizarea răsăririi culturii cu perioada în care ciorile sunt legate de cuib.
Dacă porumbul, floarea-soarelui sau mazărea răsar înainte ca puii să devină activi, plantele depășesc faza vulnerabilă până la vârful activității păsărilor.
De aceea, în zonele cu istoric de pagube, este recomandat:
- semănatul foarte timpuriu, încă din ultimele zile ale lunii martie și prima parte a lunii aprilie;
- evitarea răsăririi după 20 mai, când culturile sunt mici, dar păsările devin tot mai active;
- accelerarea calendarului acolo unde există sisteme de irigare, ceea ce permite semănatul devreme și o răsărire uniformă.
Culturile răsărite devreme înregistrează constant pagube minime, deoarece ciorile nu părăsesc zona de cuib în perioada critică, iar hrana de tip „boabă expusă” nu mai este atractivă sau accesibilă.
De ce este importantă sincronizarea culturii cu biologia ciorilor
Atacul ciorilor este un comportament strâns legat de necesitățile puilor. În faza de zburători, păsările consumă cantități mari de hrană, iar culturile abia răsărite devin o țintă ușoară.
Chiar și un procent mic de plante smulse sau consumate poate reduce densitatea culturii sub pragul optim, afectând producția finală.
Prin semănatul timpuriu, plantele ajung deja bine înrădăcinate și viguroase până la momentul maxim al atacurilor, iar boaba nu mai este la suprafață, ceea ce reduce atractivitatea câmpului pentru păsări.
Recomandări practice pentru fermieri
Chiar dacă semănatul timpuriu este soluția, câteva măsuri suplimentare pot contribui la protejarea culturilor:
- adâncimea corectă a semănatului reduce șansa ca păsările să scoată boabele;
- închiderea corectă a rândului cu semănători bine reglate;
- eliminarea surselor alternative de hrană din apropiere (gunoaie, resturi alimentare, câmpuri abandonate);
- utilizarea temporară a sistemelor de speriere în zilele imediat următoare răsăririi. De știut că acestea au un efect redus și temporar, păsările se obișnuiesc cu ele în câteva zile.
