12.3 C
București
luni, 27 octombrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri Agricole18 ferme din România vor fi transformate în ferme-model naționale

18 ferme din România vor fi transformate în ferme-model naționale

Un număr de 18 ferme mixte din 10 județe ale țării vor fi transformate în ferme-model naționale, printr-o schemă de granturi dedicată investițiilor de mediu.

Proiectul, intitulat „Sprijin pentru investiții de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”, are o valoare totală de peste trei milioane de euro, finanțată prin programul RAPID – Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România.

‹ adv ›

Potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), programul RAPID este susținut printr-un împrumut de 60 de milioane de euro încheiat între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), conform Legii nr. 332/2023.

Echipamente moderne pentru reducerea poluării agricole

„Fermierii sunt partenerii noștri direcți în lupta pentru protejarea solului și a apelor. Prin aceste investiții pilot, transformăm fermele românești în exemple de bune practici, capabile să arate că productivitatea și protecția mediului merg mână în mână”, a declarat ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.

Ea a subliniat că extinderea rețelei de ferme-model va permite tot mai multor comunități rurale să beneficieze de soluții moderne, sustenabile și adaptate nevoilor locale.

Fermele selectate provin din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea.

Acestea vor implementa tehnologii și echipamente care contribuie direct la reducerea poluării cu nitrați și amoniac, printre care:

‹ adv ›
  • Pluguri racloare și roboți de curățare pentru îndepărtarea eficientă a gunoiului de grajd;
  • Cisterne pentru împrăștierea dejecțiilor lichide cu tuburi glisante și remorci pentru gunoi de grajd, care reduc pierderile de amoniac în atmosferă;
  • Sisteme inteligente de administrare de precizie a azotului lichid, bazate pe camere video, ce aplică substanțele doar acolo unde este necesar;
  • Pulverizatoare pentru îngrășăminte foliare, care sporesc absorbția nutrienților și eficiența fertilizării.

Ferme cu rol demonstrativ și centre de instruire

Noile ferme-model vor fi integrate în Rețelele de Transfer de Cunoștințe, devenind centre demonstrative pentru agricultură sustenabilă.

Acestea vor organiza evenimente practice, sesiuni de instruire și ateliere tematice menite să sprijine fermierii din zonele rurale în adoptarea tehnologiilor ecologice.

„Fermele-model vor avea un rol activ în diseminarea soluțiilor inovatoare și în consolidarea legăturii dintre știință, practică agricolă și protecția mediului”, se arată în comunicatul ministerului.

Cele 18 ferme se alătură celor 15 ferme-model deja existente în județele Arad, Buzău, Bistrița-Năsăud, Covasna, Galați, Harghita, Iași și Satu Mare, care au semnat contractele de finanțare în septembrie 2025.

Programul RAPID se desfășoară în intervalul 2024–2028 și cuprinde două direcții principale:

  1. Consolidarea capacității instituționale a autorităților responsabile de monitorizarea poluării în agricultură;
  2. Sprijinirea fermierilor prin proiecte demonstrative și transfer de bune practici.

Printre activitățile incluse în program se numără achiziția de echipamente pentru monitorizarea calității apei și a solului, dezvoltarea de aplicații informatice pentru modelarea emisiilor agricole, formarea personalului din instituțiile publice și organizarea de rețele locale și naționale pentru schimb de cunoștințe.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

China va cumpăra soia din Statele Unite. Bursele reacționează

China va relua achizițiile semnificative de soia americană pentru...
‹ adv ›

ARA Ecorobotix: pulverizarea ultra-precisă cu AI reduce pesticidele cu 95%

Ecorobotix, companie elvețiană certificată B Corporation, continuă să aducă noi soluția pe piața protecției culturilor prin pulverizatorul său ARA...

Germania: 400.000 de păsări sacrificate din cauza gripei aviare

Peste 30 de ferme de păsări din Germania au fost forţate să îşi sacrifice animalele în urma descoperii unor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole