Piața îngrășămintelor din Europa se află într-un moment de răscruce. Sub presiunea noilor reglementări climatice, a mecanismului CBAM și a fluctuațiilor puternice de pe piața gazului natural, continentul își redefinește sursele, strategiile de aprovizionare și modelele de producție.
Cererea de azot și uree – fundamentul fertilizării europene
Azotul rămâne elementul nutritiv central al agriculturii europene, utilizat sub multiple forme – de la nitrați de amoniu tip CAN și soluții lichide UAN până la uree, cea mai concentrată sursă solidă de azot.
Consumul total de uree în Uniunea Europeană și Regatul Unit se ridică la aproximativ 12 milioane tone anual.
Șase piețe – Germania, Polonia, Franța, Italia, Spania și Marea Britanie – acoperă peste 60% din cererea totală, dictând implicit tendințele de preț și fluxurile comerciale.
Dintre acestea, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Polonia depind în proporție de până la 100% de importuri.
Originea ureei: cine hrănește agricultura europeană
În 2024, cele șase mari economii au importat circa 5 milioane tone de uree, provenite în special din Rusia, Egipt, Algeria și Orientul Mijlociu.
Egiptul și statele din Golf – Qatar, Oman, Arabia Saudită – și-au consolidat poziția de furnizori cheie, în timp ce Rusia continuă să joace un rol relevant, în pofida sancțiunilor și barierelor tarifare.
2025 – anul repoziționării: importuri mai mari înaintea CBAM
Primele șapte luni ale anului 2025 au adus o creștere cu peste 300 de mii tone a importurilor europene de uree, adică aproximativ două treimi din necesarul anual de import al Uniunii.
Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania și România au majorat volumele, anticipând impactul tarifelor și al CBAM. Franța, în schimb, a redus achizițiile, mizând pe stocuri interne și ajustări ale cererii.
Poziția globală și dependențele strategice
Pe scena mondială, Rusia domină exporturile de uree, urmată de Iran, Qatar și Egipt. Marocul rămâne lider absolut la fosfați (DAP/MAP), iar Canada controlează piața potasiului (MOP/KCl).
Pentru Europa, accesul la Rusia și Belarus este restricționat, ceea ce face din Maroc și Canada parteneri strategici pentru fosfați și potasiu, iar din Egipt și Orientul Mijlociu principale surse de azot.
Efectul „downstream”: scăderea prețurilor la cereale reduce consumul de îngrășăminte
Între 2023 și 2025, prețurile cerealelor au scăzut cu până la 20%. Fermierii reacționează prin amânarea achizițiilor de îngrășăminte, întrucât raportul dintre costul fertilizanților și veniturile din vânzarea culturilor – așa-numitul „indice de accesibilitate” – s-a deteriorat.
Potrivit indicelui Argus, nivelul actual al accesibilității este cel mai scăzut din august 2022, în condițiile în care ureea și fosfații mențin prețuri ridicate, iar cerealele nu oferă sprijin financiar.
În Europa, prețul UAN este strâns legat de gazul natural TTF din Olanda și de cotațiile grâului la Rouen. Când gazul crește, costurile de producție se amplifică; când grâul scade, fermierii întârzie cumpărările.
CBAM – mecanismul care schimbă regulile jocului
Din 2026, Mecanismul de Ajustare la Frontieră a Carbonului (CBAM) va impune taxe pentru produsele cu amprentă mare de carbon, inclusiv pentru uree, DAP, MAP și NPK.
Costul certificatelor de emisii (EUA) ar putea ajunge până la 200 €/t CO₂ în 2035, dublând prețurile pentru importurile bazate pe amoniac „gri”, obținut din gaz natural fără captare de carbon.
În avantaj vor fi producătorii care investesc în amoniac albastru sau verde – obținut din energie regenerabilă – cu acces liber pe piața UE.
Recomandări pentru operatori
- Diversificarea surselor: extinderea parteneriatelor comerciale cu furnizori din Egipt, Arabia Saudită, Maroc și Canada.
- Achiziții eșalonate: planificarea cumpărărilor în tranșe mici, în perioadele de corecție a prețurilor internaționale.
- Monitorizarea TTF și EUA: evoluțiile gazului natural și ale certificatelor de carbon anticipează tendințele pieței azotului.
- Alinierea documentară la CBAM: contractele trebuie să includă informații privind originea materiei prime și amprenta de carbon.
- Adaptarea bugetelor agricole: recalibrarea costurilor de fertilizare în funcție de noile condiții fiscale europene.
Tranziția către o piață a îngrășămintelor „verzi” poate deveni o oportunitate strategică pentru fermierii din Europa de Est – de a se poziționa timpuriu într-un sistem economic care va recompensa sustenabilitatea.
