Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a modificat ghidul Bazei de date cu preţuri de referinţă, utilizat pentru evaluarea proiectelor cofinanţate din Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul programelor naţionale de dezvoltare rurală, a anunţat, joi, AFIR.
Modificările au avut în vedere adaptării la contextul economic şi social actual, în special referitor la creşterile preţurilor pentru materiile prime.
Conform noilor proceduri, pe fondul situaţiei speciale din ultima perioadă în care preţul materiilor prime a crescut substanţial, în decursul anului 2021, actualizarea preţurilor se poate realiza o dată la trei luni, la solicitarea oficială a celui care a înscris elementele respective în Baza de Date a AFIR, însoţită de o comunicare oficială din partea producătorului.
Această prevedere reprezintă o excepţie de la regula de bază, care prevede că actualizarea preţurilor se face la cel puţin şase luni, dacă preţurile elementelor din Baza de Date au crescut cu până la 5% în ultimele 12 luni.
Dacă preţurile elementelor au crescut cu mai mult de 5% în ultimele 12 luni, modificarea preţurilor se poate face la 12 luni de la actualizarea anterioară, indiferent dacă producătorul/ importatorul/ dealerul a solicitat modificarea preţurilor o dată la trei luni sau mai rar.
Începând din ianuarie 2022, se va reveni la actualizarea preţurilor conform regulii de bază.
Prin Baza de Date cu Preţuri de Referinţă (BDPR), AFIR facilitează accesul solicitanţilor de fonduri europene la informaţii, simplificând în acelaşi timp procedura de achiziţie.
Astfel, elementele care se regăsesc în această Bază de date pot fi achiziţionate de către beneficiarii privaţi PNDR în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziţie.
Ghidul actualizat al bazei de date cu preţuri de referinţă este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secţiunea Informaţii utile – Baze de date cu preţuri de referinţă.
Sursa foto: pxhere.com