România a devenit prima țară din Europa care reușește să redeschidă piața Chinei pentru material seminal bovin, după mai mulți ani de blocaj.
Anunțul a fost făcut de Valer Sician, directorul Semtest-BVN Mureș, care a confirmat că pregătirile pentru prima livrare sunt în plină desfășurare.
„După mai mulți ani în care piața a fost blocată, România a reușit să redeschidă accesul spre China și ne mândrim că suntem prima țară din Europa care face acest pas. Mulțumim Autorității Sanitar-Veterinare pentru sprijinul acordat în realizarea acestei proceduri complexe. Ne pregătim ca în perioada următoare să facem o primă livrare pentru a testa modul în care funcționează acest parteneriat.
Avem deja rezultate bune – viței care au ajuns animale adulte în China, iar crescătorii de acolo sunt mulțumiți de genetica noastră și așteaptă continuarea colaborării. Sperăm ca în octombrie-noiembrie să plece primul transport”, a declarat Valer Sician pentru AGERPRES.
O piață dificilă, dar strategică pentru România
Redeschiderea pieței chineze este considerată un succes major pentru sectorul zootehnic românesc.
„China este una dintre cele mai mari și mai pretențioase piețe din lume. Faptul că România a reușit să îndeplinească toate cerințele stricte atât pe partea de genetică, cât și pe cea sanitar-veterinară, este o garanție a nivelului ridicat la care ne aflăm”.
Colaborarea cu partenerii chinezi a început în perioada 2010–2012, când au fost semnate protocoale și realizate vizite oficiale.
Primele exporturi au avut loc începând cu 2012, însă pandemia din 2020 a blocat accesul pe această piață, la fel cum s-a întâmplat și în alte țări.
„A fost un proces lung și dificil, dar acum reușim să revenim”, a adăugat Valer Sician.
Prima livrare: între 20.000 și 25.000 de doze
Pentru început, se estimează că vor fi exportate 20.000–25.000 de doze de material seminal din rasa Bălțata Românească, una dintre cele mai apreciate pentru adaptabilitatea și rezistența sa.
Deși volumul nu este foarte mare, succesul nu este măsurat prin cifre, ci prin recâștigarea unei piețe extrem de competitive.
„Concurența pentru accesul pe piața Chinei este uriașă, centrele mari din Europa și din lume se luptă pentru a pătrunde acolo. Faptul că România a reușit să revină, chiar și cu o felie mai mică, este un motiv de mândrie.
În plus, acest lucru ne ajută să menținem standardele de calitate la cel mai înalt nivel și să ne consolidăm poziția între centrele importante de genetică din Europa”.
Rasa Bălțata Românească este foarte potrivită pentru fermele din China, datorită caracterului său mixt – producție de lapte și carne – și rezistenței la condițiile de creștere și întreținere.
„Este o rasă versatilă, cu viței frumoși și animale robuste, perfect adaptată fermelor mari din China, inclusiv celor aflate în proprietatea statului”, a adăugat acesta.
Tradiția Semtest-BVN continuă
Succesul redeschiderii pieței chineze coincide cu pregătirile pentru un eveniment emblematic al sectorului zootehnic românesc.
Sâmbătă, la Sângeorgiu de Mureș, peste 20 de tauri de elită de la Semtest-BVN, cu valori internaționale de ameliorare certificate, vor defila în cadrul celebrei Parade a Taurilor, ajunsă la a 23-a ediție.
„Toți taurii care vor intra în arenă au valori de ameliorare foarte ridicate, confirmate internațional. Acest eveniment este o demonstrație a progresului genetic și a muncii noastre pentru a păstra un standard înalt în reproducția bovinelor din România”.