9.6 C
București
marți, 21 octombrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR lansează sesiunea pentru rambursarea primelor de asigurare în agricultură

AFIR lansează sesiunea pentru rambursarea primelor de asigurare în agricultură

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va lansa, în perioada 25 septembrie 2025 – 12 octombrie 2025, sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru rambursarea primelor de asigurare prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), aplicabil anului agricol 2024 – 2025.

Instituţia a publicat spre informare Ghidul Solicitantului pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor”.

‹ adv ›

Astfel, fermierii vor putea depune on-line cererile de finanţare în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanţare care se va desfăşura în perioada 25 septembrie 2025 – 12 octombrie 2025.

„Fermierii trebuie să fie protejaţi, iar Submăsura 17.1 vine ca o gură de oxigen într-o perioadă plină de provocări. Este o oportunitate reală pentru agricultori de a-şi proteja munca şi investiţiile, într-un context climatic provocator şi într-un cadru economic dificil.

Prin acest sprijin financiar, fermierii nu mai sunt singuri în faţa riscurilor, ci primesc un ajutor concret atunci când natura sau piaţa pun presiune pe umerii lor”, a subliniat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuţ Chesnoiu.

Prin această submăsură, fermierii pot beneficia de sprijin nerambursabil reprezentând 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de aceştia.

Sprijinul este acordat atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru sectorul zootehnic, acoperind poliţele de asigurare care vizează riscurile menţionate în legislaţia aplicabilă.

Procedura de implementare aferentă acestei sesiuni include o serie de actualizări, menite să simplifice accesarea sprijinului şi să răspundă mai bine nevoilor fermierilor.

‹ adv ›

Astfel, la depunerea cererii de finanţare, care îndeplineşte şi rolul de cerere de plată (dacă respectiva cerere de finanţare a fost declarată „eligibilă”), fermierul va prezenta şi dovada plăţii integrale a valorii totale a primei de asigurare.

Totodată, începând cu această sesiune, se va utiliza exclusiv semnătura electronică pe toate documentele depuse de fermieri la cererea de finanţare.

Documentul complet este disponibil pentru consultare pe site-ul AFIR, www.afir.ro, în secţiunea Finanţare, pagina Măsuri de Sprijin – sM 17.1.

Citește și despre Fermierii din sectoarele pomicol şi viticol vor beneficia de un sprijin de urgenţă de 11,5 mil. euro.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR: Plăţile pentru beneficiarii PNDR 2014-2020 şi PAC 2023-2027 au fost deblocate

Plăţile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală...
‹ adv ›

AFIR: consultări publice pentru intervenţia DR-19 Investiţii neproductive la nivel de fermă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat miercuri, 15 octombrie 2025, deschiderea consultării publice pentru Ghidul solicitantului aferent...

AFIR: plăți de peste 152 mil. euro fonduri nerambursabile, în două luni

Fermieri, procesatori şi autorităţi locale din zonele rurale au primit, în perioada august - septembrie 2025, fonduri nerambursabile în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole