30.5 C
București
miercuri, 27 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProducţia de energie primară s-a redus cu 4,7%, iar importul a crescut...

Producţia de energie primară s-a redus cu 4,7%, iar importul a crescut cu 12,5%

Producţia de energie primară s-a redus cu 4,7% în prima jumătate a acestui an, la aproximativ 8,14 milioane tone echivalent petrol (tep), în timp ce importul a urcat cu 12,5%, la aproape 8 milioane tep, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,13 milioane tep, în creştere cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut.

‹ adv ›

Resursele de ţiţei au urcat cu 19,1%, la 5,6 milioane tep (aproape 1,3 milioane tep producţie şi 4,4 milioane tep import), cele de gaze naturale au urcat cu 7,9%, la 5 milioane tep (3,7 milioane tep producţie şi 1,3 milioane tep import), cele de energie hidroelectrică, eoliană, solară, căldură nucleară şi energie electrică de import au urcat cu 3,3%, la 3 milioane tep (2,3 milioane tep producţie şi 806.000 tep import) iar produsele petroliere de import au scăzut la circa 1,5 milioane tep (minus 31,3%).

Resursele de energie electrică au fost de 34,25 miliarde kWh, în creştere cu peste un miliard kWh faţă de perioada ianuarie-iunie 2024.

Producţia din termocentrale a fost de 8,16 miliarde kWh, în scădere cu 2,2%, producţia din hidrocentrale a fost de 6,35 miliarde kWh, în scădere cu 26,4% iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5,13 miliarde kWh, în scădere cu 1%.

Producţia din centralele electrice eoliene a depăşit 3 miliarde kWh, în scădere cu 12%, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 2,22 miliarde kWh, în creştere cu 33,6%.

‹ adv ›

Consumul final de energie electrică în primele şase luni ale anului a fost de 24,87 miliarde kWh, cu 0,5% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.

Consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,9%, consumul populaţiei a crescut cu 5,3%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 7,6%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,48 miliarde kWh, în scădere cu 3,9%.

Exportul de energie electrică a fost de 6,9 miliarde kWh, în creştere cu 17,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

AgroMeteo: Condiții bune pentru culturile agricole, dar risc de secetă în unele zone

Regimul hidrotermic favorabil din aer şi sol va imprima...
‹ adv ›

USDA: Egiptul își păstrează poziția de lider mondial la importurile de grâu

Egiptul continuă să își mențină statutul de cel mai mare importator de grâu din lume, în pofida încercărilor active...

Schemă de ajutor de stat pentru apicultorii români pe trei ani

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie o schemă de ajutor de stat...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole