În fiecare an secetos, culturile aflate în stres hidric atrag mai ușor dăunători care altfel ar rămâne tolerabili. Printre cei mai agresivi și adaptabili se află păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), care se face tot mai simțit și la porumb.
Păianjenul roșu comun e un acarian polifag care își găsește locul în peste 1.000 de specii de plante în lume. Fără monitorizare și intervenție, atacul său poate reduce sever calitatea și cantitatea producției.
Păianjenul roșu comun – plante atacate și semnele infestării
Păianjenul roșu comun atacă atât culturile de câmp, cât și cele din spații protejate, dar și pomi fructiferi sau plante ornamentale.
Preferă partea inferioară a frunzelor, unde își parcurge întregul ciclu de dezvoltare, formând o pânză fină, albicioasă. Pe această țesătură matasoasă se pot observa, cu lupa, larve și adulți în mișcare.
Atacul duce la:
- decolorarea frunzelor;
- pierderea turgorului;
- uscarea treptată a țesutului vegetal.
Într-un singur sezon, în câmp pot apărea între 4 și 6 generații (unele surse indică până la 10 pentru mediile mai secetoase). Femelele depun ouă pe fața inferioară a frunzelor.
Este un dăunător cu o capacitate excepțională de reproducere, mai ales în condiții de secetă și temperaturi ridicate. Din acest motiv, atacurile încep discret, dar evoluează rapid.
Aplicarea tratamentelor devine necesară atunci când se identifică prezența pânzei însoțită de simptome vizibile (decolorare, uscare, stagnarea creșterii).
Strategii de control
1. Monitorizare activă
- Verificarea săptămânală a frunzelor.
- Observarea vizuală sau cu lupă a eventualelor colonii.
- Notarea evoluției populației pentru a decide momentul intervenției.
2. Măsuri preventive
- Curățarea buruienilor de pe marginea solei și dintre rânduri (ex. lobodă, știr), care pot găzdui dăunătorul.
- Irigarea (dacă este posibil) pentru reducerea stresului hidric și menținerea unui microclimat defavorabil acarienilor.
- Evitarea prafului pe frunze, care favorizează instalarea populațiilor – de ex., drumurile neamenajate de lângă sole trebuie udate sau erbicidate.
- Folosirea de hibrizi cu frunze cerate și erecte, care sunt mai puțin atractive pentru dăunător.
Păstrarea faunei utile este o măsură bună de reducere a populației. Se recomandă:
- Evitarea insecticidelor de spectru larg, care pot distruge acarienii prădători (ex. Neoseiulus fallacis, Phytoseiulus persimilis).
- Menținerea unor fâșii tampon de vegetație naturală cu plante cu flori, care favorizează echilibrul biologic.
3. Combatere chimică
Aplicarea tratamentelor în momentele-cheie (ouă + larve), cu acoperire uniformă, inclusiv pe fața inferioară a frunzelor.
Aplicarea de acaricide selective, însă cu moduri diferite de acțiune (de ex. abamectin, fenpiroximat, etoxazol). La moment, însă, acaricide omologate la porumb pentru controlul acestui dăunător nu sunt.
Alternarea substanțelor pentru a evita apariția rezistenței.
Vezi aici și despre DAJ Buzău: Producții bune la culturile de toamnă, secetă la porumb.
