Tuta absoluta, cunoscută ca molia minieră a tomatelor, este un dăunător extrem de agresiv, responsabil pentru pierderi majore în culturile de Solanaceae din întreaga lume.
În condiții favorabile, poate produce până la 12 generații pe an, iar o singură femelă poate depune 250–300 de ouă, ceea ce duce rapid la infestări masive și pierderi totale, dacă nu este controlată eficient.
Monitorizarea riguroasă – primul pas în control
Capcanele cu feromoni (cu lumină, cu apă sau tip delta cu adeziv) trebuie instalate înainte de transplantare și menținute pe tot parcursul sezonului.
Un alt semnal timpuriu: prezența minelor în vârful plantelor. Acestea indică o infestare masivă iminentă, alimentată de o rezervă biologică ascunsă în sol.

Plasa antiinsecte – barieră eficientă
Pentru a preveni reintrarea insectelor după tratamente, montează plasă antiinsecte cu diametrul de 0,2 mm pe toate deschiderile.
Plasele trebuie să fie bine fixate, fără spații libere. Ușile duble la intrare adaugă un strat suplimentar de protecție împotriva pătrunderii moliilor adulte.
Igiena culturală – eliminarea surselor de reinfestare
După încheierea ciclului de cultură:
- adună și arde resturile vegetale;
- elimină imediat plantele cu semne de infestare;
- curăță complet buruienile din jurul serei, în special cele din familia Solanaceae: ciumăfaie (Datura stramonium), zârnă (Solanum nigrum), Nicotiana, etc.

Respectarea asolamentului și dezinfecția solului
Evită monocultura și cultivarea plantelor din aceeași familie botanică. Tuta absoluta iernează ca ou, pupă sau adult.
Dezinfecția solului și a structurii serei este necesară înainte de un nou ciclu de producție. Metode precum solarizarea sau mulcirea cu folie sunt recomandate.
Citiți mai multe despre Dezinfecția solului – când se face, metode, recomandări.
Control biologic – aliați naturali în lupta cu Tuta absoluta
Tuta absoluta a dezvoltat rezistență la numeroase insecticide, ceea ce face ca metodele biologice să câștige teren. Printre cele mai eficiente organisme utile se numără:
- Necremnus tutae – viespe parazitoidă a larvelor (mortalitate până la 70%);
- Macrolophus pygmaeus – prădător polivalent al ouălor și larvelor;
- Trichogramma achaea – viespe parazitoidă a ouălor;
- Nesidiocoris tenuis, Pseudoapanteles, Podisus, Nabis, Metarhizium.
Pentru susținerea acestor organisme, plantează fâșii florale cu Lobularia maritima, Tagetes patula, Calendula officinalis, Sinapis alba, Fagopyrum esculentum.

Tratamentul chimic – doar la nevoie, cu rotație a substanțelor
Aplică insecticide doar când pragul de infestare este de 2–3 molii adulte/săptămână în capcane.
Rotește substanțele active conform principiului „ferestrei de pulverizare” (30 zile/fereastră). Nu repeta același mod de acțiune (MdA) în două ferestre consecutive.
Schema IRAC cere minim 3 grupe diferite de substanțe, utilizate alternativ, cu respectarea unui interval de minimum 60 zile până la reluarea utilizării aceleiași grupe.

Insecticide utilizate:
- Bacillus thuringiensis (Bt) – Bactospeine DF / Dipel DF: 0,33–0,66 kg/ha;
- Coragen (clorantraniliprol): 175 ml/ha;
- Minecto Alpha (acibenzolar-s-metil + ciantraniliprol)
- Bermectine / Azatin (abamectin)
- Affirm (benzoat de emamectin)