17.4 C
București
sâmbătă, 27 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCireșii înfloresc a doua oară în județul Arad – semn al dereglărilor...

Cireșii înfloresc a doua oară în județul Arad – semn al dereglărilor climatice

Cireșii au înflorit pentru a doua oară în acest an în mai multe zone din județul Arad, specialiștii considerând că este o anomalie cauzată de schimbări climatice care provoacă stres copacilor, cu riscul ca unii să fie afectați pe termen lung.

Înflorirea cireșilor a doua oară a început de câteva zile atât în orașul Arad, cât și în alte zone din județ.

„Este pentru prima dată în viață când văd un cireș înflorit de Sânziene, la finalul lunii iunie. Am rămas uimit zilele trecute când am văzut că pomul din grădină dă flori.

În mod normal, în aprilie înflorea. Nu mă aștept să mai dea și fructe, pentru că de acum va fi prea cald și nici polenizarea nu se mai face corespunzător”, a spus un arădean, Vasile Obșitoș.

‹ adv ›

Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Pavel Țica, a declarat miercuri, că i-a fost semnalată această situație în mai multe locuri din județ.

„Vă spun sincer că și cireșii din grădina mea au înflorit. Este, evident, o anomalie, pentru că înfloresc cireșii în mod normal în aprilie – mai. Înflorirea în timpul verii este cauzată, cel mai probabil, de un stres asupra copacilor provocat de schimbări climatice. Variațiile bruște de temperatură pot deregla ciclul natural al pomului”, a declarat Pavel Țica.

Specialiștii spun că o înflorire a doua oară a cireșilor le poate afecta sănătatea și vigoarea pe termen lung.

„Acești copaci își epuizează mai repede resursele, devin slăbiți și vulnerabili”, a explicat Pavel Țica.

Copacii care au înflorit a doua oară ar putea produce mai puține fructe în următorul an și pot deveni vulnerabili la boli și dăunători.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fermierii danezi, în vizorul unei noi taxe pentru emisiile din zootehnie

Guvernul danez a pus la punct un plan pentru...
‹ adv ›

Reuters: România este responsabilă pentru jumătate din exporturile de grâu ale UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene, în perioada cuprinsă între 1 iulie (când a început anul agricol 2025/26)...

Australia, în alertă după ce a găsit larve ce le-ar putea pune în pericol exporturile agricole

Autoritățile australiene au intrat în stare de alertă după ce larve de gândac Khapra (Trogoderma granarium) au fost descoperite în scutece...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole