25 C
București
vineri, 1 august, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrețul orezului explodează: Japonia grăbește importurile

Prețul orezului explodează: Japonia grăbește importurile

Japonia va organiza o licitaţie pentru vânzarea de orez din import scutit de tarife în această lună, mai devreme decât licitaţia care în mod normal are loc în luna septembrie, în ideea de a ajuta la reducerea preţurilor care înregistrează o creştere explozivă, a anunţat joi ministrul nipon al Agriculturii, Shinjiro Koizumi, transmite Reuters.

Preţul acestui produs alimentar de bază în arhipelagul nipon a crescut exploziv în ultimele luni, cu un salt de 98,4% în ritm anual în luna mai.

‹ adv ›

Orezul care va fi scos la licitaţie în luna iunie ar urma să fie livrat până la finele lunii septembrie, în loc de decembrie, cum se întâmplă într-un an obişnuit, a precizat Shinjiro Koizumi într-o postare pe reţeaua socială X.

Scumpirea orezului a devenit un subiect de îngrijorare pentru consumatori şi decidenţi înaintea unor alegeri cruciale în capitala Tokyo şi camera superioară a Parlamentului nipon.

Guvernul de la Tokyo a început să scoată orez de la rezerva de stat, în ideea de a stabiliza preţurile, şi consumatorii au stat la cozi mari pentru a cumpăra acest orez care se vinde la jumătate faţă de preţul mediu de pe piaţă.

Aproximativ 800.000 de tone de orez din stocurile totale de 900.000 de tone au fost alocate deja pentru a fi vândute până în luna august, iar Koizumi a spus că Guvernul nipon va recurge la importuri, dacă va fi nevoie, pentru a continua să aprovizioneze piaţa cu orez.

‹ adv ›

Japonia importă până la 100.000 de tone de orez pe an, fără tarife, conform unui acord cadru convenit în interiorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Printre factorii care explică penuria de orez în Japonia şi creşterile de preţuri se numără recoltele proaste din cauza caniculei din 2023 şi achiziţiile de panică provocate de un avertisment de „mega-seism” lansat în vara anului trecut.

Unii observatori estimează că numărul record de vizitatori străini în arhipelagul nipon a contribuit şi el la creşterea consumului de orez, în timp ce unii comercianţi sunt bănuiţi că stochează orez, în speranţa că astfel vor contribui la o nouă creşterea a preţurilor. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

INS: Valoarea producţiei ramurii agricole a scăzut cu 4,3%, în 2024

Valoarea producţiei ramurii agricole a scăzut în anul 2024...
‹ adv ›

Recolte promițătoare în Botoșani: grâu, orz și rapiță peste nivelul de anul trecut

Toate culturile agricole însămânțate în toamnă și recoltate în această perioadă au o producție mai bună față de anul...

DAJ Buzău: Producții bune la culturile de toamnă, secetă la porumb

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău apreciază că anul agricol 2024-2025 a fost unul bun, cu precădere pentru culturile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole