Cea mai tânără cramă din podgoria Miniș, HB Wine, cu vinuri premium din recoltele anilor 2022-2023, a câștigat patru medalii de aur la concursul internațional Vinarium, cea mai importantă competiție internațională de vinuri din Europa Centrală și de Sud-Est, ce a avut loc în perioada 22 – 25 mai la Ploiești.
Rezultatele au fost anunțate pe 30 mai. Și nu sunt singurele premii.
„Aceste medalii obținute cu vinuri tinere din 2022 și 2023 înseamnă validarea strategiei noastre de calitate. Aceste recunoașteri ne onorează și confirmă pasiunea, atenția la detalii și respectul față de terroir care ne definesc în fiecare sticlă”, a declarat, fondatorul acestei crame, inginerul bihorean Horia Ban.
La ediția 22 a acestui concurs au fost înscrise, în acest an, 1.346 de probe (vinuri și distilate de origine viti-vinicolă) din 22 de țări. Aproape 40% din totalul probelor înscrise au fost din afara României, țara organizatoare.
Conform Regulamentului Organizației Internaționale a Viei și Vinului, doar 30% din probele intrate în concurs pot obține o medalie.
România a câștigat Marea medalie de aur acordată unui număr de 16 vinuri, 208 medalii de aur și 17 medalii de argint.
Deși crama înființată de bihoreanul Horia Ban a înscris în concurs vinuri tinere, calitatea lor a convins jurații internaționali să li se acorde punctaje mari, implicit aprecierea lor și premiile acordate. Numele lor se regăsesc astfel alături de mult mai cunoscutele crame Cotnari, Recaș, Jidvei ori Murfatlar.
Cele patru vinuri HB Wine, premiate cu medalii de aur, poartă denumiri ce evocă terroir-ul tradițional al zonei Miniș: Rupes Nobilis (piatra nobilă) și Grand Reserve. Acestea includ: Grand Reserve – Cabernet Sauvignon 2023, Grand Reserve – Cuvee Bordignon 2023, Rupes Nobilis – Cabernet Sauvignon 2023 și Rupes Nobilis – Cuvee Simply Red 2023.
La ediția de primăvară a concursului dotat cu Premiile de excelență Vinul.ro, o competiție de referință în lumea vinului românesc, echipa HB Wine a trimis patru vinuri roșii, toate recompensate cu Medalie de aur. Din cele 19 vinuri roșii premiate cu aur de organizatori, patru au fost ale orădenilor.
Vinurile cramei HB Wine au mai fost premiate și în martie 2025 la concursul internațional Mundus Vini din Germania cu o medalie de aur și trei medalii de argint. Vinul Rupes Nobilis Cabernet Sauvignon a câștigat aur.
De altfel, recunoașterea internațională a avut loc, în august 2024, chiar la acest prestigios concurs, unde Rupes Nobilis a obținut o medalie de aur și două de argint.
„Pentru noi, la HB Wine, vinul este mai mult decât o băutură – este o expresie a culturii, a pământului și a oamenilor care îl creează. Credem că fiecare sticlă de vin spune o poveste: despre terroir, tradiție, pasiune și grijă față de natură. Ne dorim ca vinurile noastre să încurajeze conexiunea între oameni și redescoperirea valorilor simple: respectul, bucuria și împărtășirea”, a afirmat Horia Ban.
Podgoria Miniș este una dintre cele mai vechi zone viticole românești, atestată de peste opt secole, având vinuri de terroir prin excelență. Viile domeniului HB Wine, cu o vechime de peste 45 ani, cu vedere la cetatea Șiria, „dau vinuri expresive, intens colorate, cu mineralitate deosebită, extrasă din stratul de rocă nobilă (Rupes Nobilis)”, afirmă fondatorul.
Povestea omului de afaceri Horia Ban, pasionat de vin, a început în 2008 când mai mulți prieteni au solicitat oenologului Dorin Popa să-i învețe arta de a bea vinul.
Așa au început degustările „profesionale”, prilej cu care a avut ocazia să cunoască licorile lui Bachus din toate regiunile țării noastre, dar și din alte părți ale lumii. Își amintește că a rămas impresionat de mineralitatea vinurilor roșii din podgoria Miniș-Măderat.
În 2010, cei șase prieteni au devenit membri fondatori ai Asociației de Cultură și Civilizație a Vinului Millesime, cu sediul actual în Cetatea Oradea.
Este un proiect prin care, de-a lungul timpului, vor desfășura numeroase acțiuni pentru educarea consumatorilor, promovarea culturii și civilizației vinului românesc, în primul rând. Un astfel de eveniment, în luna aprilie a.c., a fost lansarea la Oradea a cărții 50 de vinuri și preparate din România scrisă de Marinela Ardelean, expert în vinuri de renume internațional, cu doctorat în marketingul vinului românesc.
În anul 2022, după câteva vizite în Miniș, Horia Ban decide, convins de frumusețea unei parcele situată în vârful unui deal din Covăsînț, să cumpere 3,5 hectare de viță-de-vie cu o vechime de 47 de ani.
Cu echipamente moderne și ajutorul specialiștilor care i s-au alăturat, viticultorul Mihai Iusco și oenologul Clara Kardos, plantația a devenit una dintre cele mai frumoase din zonă.
Primul vin a fost vinificat într-o cramă de împrumut, dar în 2023 reușește, în doar în trei luni, să construiască Crama HB Wine, echipată cu tehnologie de ultimă generație – pompe de căldură geotermale și sistem de management al clădirii (BMS) – care asigură temperaturi controlate atât în cramă, cât și în tancuri.
Tehnologia modernă este integrată astfel în procesul de producție, valorificând expertiza firmei Termoline, deținută de inginerul Horia Ban, în domeniul energiei regenerabile.
În 2024, la Mundus Vini și Vinarium începe recunoașterea mondială; în 2025, aprecierile continuă prin distincții ce onorează calitatea și autenticitatea vinurilor HB Wine, rezultat al muncii, pasiunii și angajamentului față de excelență.
Echipa HB Wine îmbină respectul față de terroir, pasiunea pentru excelență, pentru lucrul foarte bine făcut, inovația și tradiția, comunicarea deschisă cu consumatorii.
Pornit doar ca un hobby, pentru a produce un vin din zona Miniș, proiectul HB Wine s-a dezvoltat foarte mult, ajungând, prin concursuri, în elita mondială. Iar direcțiile de dezvoltare se preconizează a fi de renume.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.