22.1 C
București
joi, 4 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod galben de averse şi vânt în majoritatea regiunilor

ANM: Cod galben de averse şi vânt în majoritatea regiunilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabile în mai multe judeţe, până vineri seara.

Potrivit meteorologilor, joi, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un prim Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) la munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Moldovei şi local în nordul Munteniei.

‹ adv ›

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de 30 – 40 l/mp. După-amiaza şi seara, pe alocuri vor fi vijelii şi grindină.

Judeţele vizate de acest Cod sunt Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, însă manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici.

De asemenea, un Cod galben de vreme instabilă va fi valabil în intervalul 29 mai, ora 23:00 – 30 mai, ora 21:00, în judeţele Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

Astfel, în aceste zone, se vor semnala averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h), iar cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 l/mp şi izolat la 30 – 40 l/mp.

‹ adv ›

După-amiaza şi seara, pe arii restrânse vor fi vijelii şi grindină. Meteorologii precizează că vreme instabilă va fi şi în restul Transilvaniei, Olteniei şi Munteniei, dar pe suprafeţe mai mici.

Conform prognozei de specialitate, un al treilea Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, vizează judeţele Bacău, Brăila, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui, pe parcursul zilei de vineri, în intervalul orar 10:00 – 21:00. În aceste areal, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

ANM: Vreme instabilă, cu averse, descărcări electrice şi vijelii, joi şi vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări...
‹ adv ›

ANM: Cod galben de ploi însemnate în jumătate de ţară, pe parcursul zilei de marţi

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare meteo Cod galben de ploi însemnate şi vijelii pentru 21 de judeţe. Potrivit Administraţiei...

ANM: Vânt puternic în cea mai mare parte a țării, vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenționări Cod galben și o informare de intensificări ale vântului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole