Disfuncționalitățile aplicației informatice dedicate programului Rabla pentru tractoare au fost cauzate de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, arată rezultatele preliminare ale analizei tehnice realizată de către echipa tehnică din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
„Până la acest moment, analiza preliminară a arătat că disfuncționalitățile nu au fost cauzate de aplicația informatică în sine, ci de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, înregistrând peste 3,3 milioane de requesturi în intervalul 09:55 – 10:02, cu un vârf de 1,29 milioane la ora 10:00.
Acest nivel a depășit cu mult capacitatea maximă de procesare permisă de arhitectura standard, ceea ce a condus la blocaje ale aplicației, în special în etapa critică de încărcare a fișierelor necesare finalizării dosarelor. Lucrăm împreună cu specialiștii în infrastructură pentru a reconfigura soluția tehnică și a preveni astfel de blocaje în viitor”, a declarat, într-un comunicat de presă, președintele AFM, Florin Bănică.
Potrivit sursei citate, blocajele apărute în momentul de încărcare a documentelor au afectat procesul de înscriere, fiind înregistrate peste 22.000 de dosare create, dar nefinalizate, precum și numeroase sincope raportate de utilizatori.
„În aceste condiții, Administrația Fondului pentru Mediu a decis anularea sesiunii, considerând că procesul a fost viciat și nu au fost asigurate condiții egale pentru toți solicitanții”, precizează instituția.
Reprezentanții AFM menționează faptul că, la acest moment, echipa tehnică care a dezvoltat aplicația continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor și că, totodată, a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicației informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziție de începere a programului „Rabla pentru Tractoare”.
Luni, 12 mai, la scurt timp după debutul sesiunii de înscriere a producătorilor agricoli – persoanelor fizice în Programul „Rabla pentru tractoare”, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat, într-un counicat de presă, că a decis anularea acestei proceduri, din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de depunere a cererilor de finanțare.