Trapview își continuă parcursul de inovație în sprijinul unei agriculturi din ce în ce mai digitale, eficiente și durabile, iar la Macfrut a prezentat oficial Trapview Scouting – noua aplicație care simplifică activitatea producătorilor.
Astfel, Trapview, sistemul de capcane digitale brevetat de compania slovenă EFOS – specializată în dezvoltarea de soluții informatice pentru sprijinirea fermierilor în luarea deciziilor ce îmbină nevoile de producție cu protecția mediului și siguranța alimentară.
Pe parcursul evenimentului de la Rimini, Trapview a atras numeroase aprecieri și a inițiat noi colaborări, consolidându-și astfel prezența atât pe piața italiană, cât și pe cea internațională.
Astăzi, sistemele de capcane digitale dezvoltate de Trapview sunt utilizate în peste 50 de țări din lume și pot monitoriza peste 60 de specii de insecte, pe o gamă largă de culturi.
Soluțiile Trapview contribuie la reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor, oferind o monitorizare precisă a dăunătorilor și previziuni privind stadiile lor de dezvoltare.
Trapview ajută fermieri să ia decizii informate, la momentul potrivit, contribuind astfel la menținerea unui mediu mai sănătos.
Ca dovadă a eficienței în reducerea utilizării pesticidelor, Trapview a obținut certificarea CEPP din partea Ministerului Agriculturii din Franța – o recunoaștere a bunelor practici în protecția integrată a plantelor, care încurajează inovația și durabilitatea în utilizarea tratamentelor fitosanitare.
Andrea L. Launeck, directorul Trapview Italia:
„Macfrut reprezintă o oportunitate importantă pentru compania noastră, deoarece aici putem avea schimburi constructive cu profesioniștii din domeniu, putem împărtăși oportunitățile oferite de inovațiile noastre și colecta feedback valoros”.
Trapview Scouting: viitorul monitorizării fitosanitare este digital, intuitiv și revoluționar
Printre noutățile prezentate de Trapview la Macfrut 2025 se remarcă Trapview Scouting, aplicația inteligentă pentru monitorizarea rapidă a dăunătorilor cu capcane manuale.
Noua aplicație permite utilizatorilor să economisească timp și efort. Este suficient să fotografieze suprafața adezivă a capcanei, să încarce imaginea, iar aplicația se ocupă de restul, ne-a relatat în cadrul interviului Klemen Zevnik.
Nu mai este nevoie de numărare manuală sau introducerea de date – sistemul recunoaște automat dăunătorii, oferă date meteo și ajută operatorul să monitorizeze activitatea acestora, pentru a putea analiza datele și lua decizii informate.
„Cu Trapview Scouting, aducem monitorizarea fitosanitară direct în palma fiecărui operator, transformând protecția culturilor într-un proces mai inteligent, mai accesibil și mai durabil.
„Cu un simplu click, aplicația oferă date riguroase și fiabile, care ajută fermierii să ia decizii mai rapide și mai bine fundamentate. Este o modalitate de a reda timp și siguranță celor care muncesc zilnic în câmp, beneficiind și de o bază de date vizuală care documentează evoluția reală a dăunătorilor.”
Trapview Scouting este disponibilă în App Store și Google Play. Compania oferă și posibilitatea de a testa o versiune demo gratuită.
Amintim că, Agrobiznes a fost partener media regional al expoziției Macfrut.