Aplicarea produselor de protecție la momentul potrivit este foarte importantă, pentru că durata competiției cu buruienile poate face o mare diferență! Impactul asupra recoltei depinde de tipul de buruieni, cât de multe sunt și cât timp stau pe teren.
Pe scurt, fiecare zi în care porumbul „se luptă” cu buruienile diminuează producția finală. De aceea, BAYER recomandă folosirea erbicidelor preemergente pentru a ține terenul curat în primele etape de vegetație.
Se estimează că poți pierde peste 30% din recolta de porumb dacă aplici erbicidul mai târziu de 4-5 săptămâni după semănat, mai ales dacă buruienile sunt foarte multe.
Fermierii profesioniști cunosc deja acest risc și folosesc produsele de protecție cu aplicare în preemergență precum Adengo, Merlin Flexx, și Merlin DUO Flexx.
Erbicide pentru controlul buruienilor la porumb
În situația în care se dorește utilizarea erbicidării în postemergență (după apariția buruienilor și stabilirea planului de protecție), compania BAYER oferă următoarele produse pentru control sau corectare:
- Capreno (pentru buruienile mono și dicotiledonate anuale, aplicat în fereastra de 2-6 frunze la porumb).
- Laudis (pentru controlul buruienilor mono și dicotiledonate anuale, cu o fereastră mai mare de aplicare, între 2-8 frunze; este cel mai flexibil erbicid BAYER în ceea ce privește perioada de aplicare, datorită safener-ului Isoxadifen-etil).
- Equip (pentru controlul buruienilor mono și dicotiledonate anuale, dar și a gramineelor perene, în special pentru costreiul din rizomi și pir).
Regăsiți planul complet de protecție BAYER pentru cultura de porumb în imaginea de mai jos, precum și caracteristicile și avantajele produselor detaliate.
Pentru informații complete despre produse sau sfaturi de aplicare, contactați reprezentantul BAYER din județul dumneavoastră sau descărcați aplicația Bayer AgroSolution pentru acces rapid la informațiile tehnice.
Erbicide la porumb în PREEMERGENTĂ
ADENGO – erbicid preemergent și postemergent timpuriu pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate anuale din cultura porumbului.
Adengo® combină două substanțe active erbicide puternice și cea mai nouă tehnologie safener, care mărește selectivitatea produsului.
Tehnologia unică de control sincronizat al buruienilor constă în capacitatea de reactivare, care îi permite să fie din nou activ în timpul primelor ploi ce urmează după o perioadă fără precipitații, controlând astfel buruienile ce pot răsări în această perioadă.
Adengo® este preluat radicular și foliar și are o puternică activitate sistemică în plantă. Buruienile sunt distruse imediat după răsărire, iar primul semn al eficacității constă în albirea plantulei, urmată la scurt timp de distrugerea ei completă.
Pentru obținerea eficienței maxime la aplicarea preemergentă, se recomandă aplicarea imediat după semănat, pentru a valorifica umiditatea existentă în stratul superficial de sol.
Se poate amesteca la aplicarea în preemergenta cu RoundUp Energy pentru controlul rapid și total al tuturor speciilor de buruieni răsărite. RoundUp Energy nu se aplică în postemergentă la porumb.
- Spectru larg de combatere
- Flexibilitate în aplicare de la semănat până în faza de 3 frunze
- Două substanțe active cu translocare foliară și radiculară
- Capacitate de reactivare – acționează în perioadele cu precipitații când nu se poate intra în parcela pentru aplicarea produselor în postemergenta timpurie.
- Tehnologia safener
Erbicide la porumb în POSTEMERGENȚĂ
CAPRENO – erbicid pentru combaterea în postemergență a unui spectru larg de buruieni dicotiledonate și monocotiledonate anuale în cultura de porumb.
Capreno® se aplică în postemergență, de la stadiul de 2 frunze până în stadiul de 6 frunze al culturii de porumb (BBCH 12-16), pentru controlul buruienilor dicotile și monocotile anuale.
Capreno® 547 SC conține tembotrione, aparținând noii clase chimice triketone, care este absorbit rapid în plantă, la maximum o oră de la aplicare.
Prezintă acțiune dublu-sistemică, fiind distribuit ascendent și descendent în toate organele plantei până la punctele de creștere la circa 6 ore de la tratament.
Tiencarbazon-metilul conduce la încetarea imediată a creșterii și la daune progresive până când se realizează controlul total al buruienilor sensibile.
- Spectru larg de combatere
- Flexibilitate în aplicare de la 2 până în faza de 6 frunze
- Dublă acțiune cu translocare prin frunze și rădăcini
- Efect rapid de combatere a buruienilor
- Tehnologia safener
LAUDIS – erbicid postermergent pentru controlul unui spectru larg de buruieni
Erbicid postemergent pentru combaterea unui spectru larg de buruieni dicotiledonate și monocotiledonate anuale din culturile de porumb.
Laudis® OD 66 este un erbicid de tip foliar ce conține substanța activă tembotrione dintr-o nouă grupă chimică.
Absorbția în plantă este rapidă, la maximum o oră de la aplicare. Prezintă dublă acțiune sistemică, fiind distribuit ascendent și descendent în toate organele, până la punctele de creștere.
Simptomul specific de albire a țesuturilor este vizibil la 3-5 zile după aplicare, urmat de necrozarea buruienilor în circa 2 săptămâni după erbicidare.
Formularea OD mărește aderența și capacitatea de pătrundere în plantă.
- Spectru larg de combatere
- Selectivitate foarte bună
- Flexibilitate în aplicare de la 2 până în faza de 8 frunze
- Absorbție rapidă în buruieni și eficacitate mare chiar și în condiții de secetă
- Formulare OD
- Tehnologia safener – nu crează fitotoxicitate plantelor de porumb
EQUIP – combate buruienile monocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale
Erbicid pentru combaterea în postemergență a buruienilor monocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale din culturile de porumb.
Equip® prezintă sistemicitate completă, fiind preluat rapid de buruieni în 2 ore de la tratament. Precipitațiile ulterioare nu afectează eficacitatea.
Equip® conduce la stoparea creșterii buruienilor după 1-3 zile, îngălbenirea sau înroșirea frunzelor după 4-10 zile și necrozarea progresivă a lăstarilor după 7-20 zile. Formularea OD mărește aderența pe frunze și capacitatea de penetrare în plantă.
- Spectru larg de combatere
- Flexibilitate în aplicare de la 4 până în faza de 6 frunze
- Dublă acțiune cu translocare prin frunze și rădăcini
- Efect rapid de combatere a buruienilor
- Tehnologia safener.
Ambition Algae 2 și Elizea – biostimulatori pentru îmbunătățirea sănătății plantelor și maximizarea producției
În completarea soluțiilor oferite de BAYER pentru protecția culturilor, biostimulatorii Ambition Algae 2 și Elizea sunt produse inovatoare care contribuie la îmbunătățirea sănătății plantelor și la maximizarea producției.
- Biostimulatorul Ambition Algae 2 este un produs inovator oferit de BAYER, destinat îmbunătățirii sănătății și productivității culturilor de porumb. Prima aplicare se face în faza de 3-6 frunze (BBCH 13-16), iar a doua aplicare se realizează la minimum 2 săptămâni după prima, dar nu mai târziu de eliberarea polenului (BBCH 59).
- Ambition Algae 2 stimulează creșterea producției, influențând pozitiv greutatea boabelor sau a plantelor recoltate.
- În ceea ce privește compatibilitatea, Ambition Algae 2 poate fi utilizat în amestecuri cu alte formulări, cu condiția respectării condițiilor de aplicare și reglementărilor pentru produsele amestecate. Acest biostimulator este miscibil cu produsele de protecție a plantelor și cu regulatorii de creștere. Atunci când este aplicat împreună cu un fertilizant lichid UAN (pe bază de azotat de amoniu și uree), este important să mențineți un raport de 1:4, adică 1 parte de UAN la minimum 4 părți de apă.
- Pe de altă parte, biostimulatorul EliZea poate fi utilizat în combinație cu îngrășăminte, însă nu are proprietăți fertilizante sau nutritive. EliZea poate fi amestecat cu fungicide, insecticide și anumite erbicide, dar nu se recomandă amestecul cu erbicidele pe bază de 2,4-D sau dicamba. Acest produs îmbunătățește reziliența fiziologică a porumbului prin stimularea metabolismului plantei. Odată ajunși în interiorul plantelor, fitosterolii din EliZea reduc evapotranspirația și stimulează dezvoltarea rădăcinilor, permițând plantelor să folosească resurse suplimentare de apă. Astfel, aplicarea EliZea extinde durata de timp în care plantele ajung la punctul de veștejire, facilitând atingerea potențialului maxim al acestora în perioadele cu deficit de apă.
- Împreună, Ambition Algae 2 și EliZea oferă o soluție pentru maximizarea potențialului de producție al culturilor de porumb.
Pentru mai multe informații despre utilizarea produselor de protectie, contactați reprezentantul BAYER din județul dumneavoastră sau consultați pagina de internet BAYER pentru detalii tehnice.