Măsurile de ripostă anunţate miercuri de Comisia Europeană la tarifele vamale introduse de Donald Trump vor frâna livrările de porumb american în Europa şi vor creşte costurile pentru cumpărătorii care caută surse alternative de aprovizionare, susţin traderii şi reprezentanţii sectorului agricol consultaţi de Reuters.
Potrivit Bruxelles-ului, începând din 15 aprilie, UE va introduce tarife de 25% la importurile de porumb din SUA, în timp ce la soia boabe, la care cantităţile importate de UE sunt mult mai mari, vor fi introduse tarife de la 1 decembrie.
În urma acestor măsuri, porumbul american nu va mai fi competitiv ca preţ pe pieţele europene, unde cumpărătorii au achiziţionat cantităţi mari de porumb american ieftin în acest sezon.
Datele oficiale arată că în perioada cuprinsă între 1 iulie 2024 şi 6 aprilie 2025, UE a importat 3,4 milioane de tone de porumb din SUA, în creştere de la 114.000 de tone în perioada similară a sezonului anterior, astfel că SUA au devansat Brazilia, devenind al doilea furnizor de porumb al UE, după Ucraina.
„Cred că tarifele la porumb sunt o poveste de cost mai degrabă decât o problemă de aprovizionare. Sunt furnizori alternativi în Marea Neagră şi America de Sud dar am calculat un cost suplimentar de cel puţin 6-7 dolari pe tonă pentru importatori”, a declarat un trader european.
Ţările europene importă porumb pe care îl utilizează în principal ca nutreţ pentru animale. Spania este cel mai mare importator european de porumb american în acest sezon, o nouă achiziţie de 240.000 de tone fiind anunţată marţi de guvernul american.
Federaţia Europeană a Producătorilor de Nutreţuri Combinate (FEFAC) a avertizat că tarifele care vizează ingredientele din nutreţuri ar putea crea costuri suplimentare de aproximativ două miliarde de euro, lansând în schimb un apel către UE pentru a-şi folosi cerinţele de importuri pentru a extinde schimburile comerciale cu SUA.
Sectorul este mai îngrijorat de tarifele propuse de UE la importurile de soia boabe din SUA, în condiţiile în care SUA este cel mai mare furnizor al UE, cu peste cinci milioane de tone de soia boabe livrate anual.
Însă amânarea, pentru 1 decembrie, a datei de la care ar urma să intre în vigoare tarifele la soia este văzută de traderi ca o intenţie de a oferi mai mult timp pentru negocieri şi a permite importatorilor din UE să continue să cumpere soia din SUA, în timp ce China, cel mai mare importator mondial, se concentrează pe livrările din Brazilia.
Până acum reacţia pieţelor de cereale a fost una destul de limitată, deoarece traderii nu sunt siguri dacă numeroasele tarife anunţate până acum vor rămâne în vigoare sau vor fi eliminate, în urma negocierilor.
Vezi aici despre Uniunea Europeană a adoptat prima sa ripostă la tarifele lui Trump.