Un număr de 10.418 beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost aprobaţi pentru a primi subvenţii de câte 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Vicepreşedintele AFM, Adrian Corbu a declarat că:
„Încă 10.418 beneficiari ai Programului „Casa Verde Fotovoltaice” înscrişi în sesiunea din 2024 au fost publicaţi astăzi pe site-ul AFM. Prin acest program, fiecare beneficiar primeşte o subvenţie în valoare de 30.000 de lei pentru instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la reducerea costurilor cu energia, dar şi la protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de carbon”.
Finanţarea acordată în cadrul acestui program este de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.
Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului „Casa Verde Fotovoltaice” – sesiunea 2024.
Citește aici despre Criză în industria uleiului din Bulgaria: Fabrici închise, prețuri în creștere.