Plantarea pomilor trebuie realizată cu atenție, ținând cont de particularitățile fiecărei specii și de condițiile de cultivare, fiind importanta o distanță de plantare la pomi adaptată.
O distanță corectă între pomi asigură o creștere sănătoasă, o producție mai bună și o întreținere mai bună a pomilor, scutindu-vă ulterior de mai multe probleme.
Factori de care trebuie să țineți cont la alegerea distanței de plantare la pomi
- Tipul de sol și fertilitatea acestuia – pe soluri mai fertile, pomii se dezvoltă mai viguroși, necesitând o distanță mai mare.
- Aprovizionarea cu apă – livezile irigate permit distanțe mai mici între pomi, deoarece aceștia primesc suficientă apă și nutrienți.
- Forma de coroană, portaltoiul – pomii cu vigoare și coroane largi au nevoie de mai mult spațiu pentru o dezvoltare corectă.
- Tehnologia de întreținere – dacă lucrările sunt mecanizate, distanțele dintre rânduri trebuie să permită accesul utilajelor.
De aceea, distanțele de plantare diferă între sistemele clasice, intensive și superintensive.
Important! Livezile intensive și superintensive trebuie înființate doar pe terenuri irigate, pentru a asigura un randament ridicat.
Mai jos, sunt prezentate distanțele recomandate pentru principalele specii de pomi, alături de factori importanți de care trebuie să țineți cont.
Distanța de plantare la măr

Mărul este una dintre cele mai cultivate specii pomicole, iar distanțele de plantare diferă în funcție de sistemul utilizat:
- Sistem clasic: 4-5 m între pomi pe rând și 5-7 m între rânduri.
- Sistem intensiv: 2-3 m între pomi pe rând și 4-5 m între rânduri.
- Sistem superintensiv: 0,5-2 m între pomi pe rând și 3-4 m între rânduri (cea mai utilizată distanță fiind 0,7-0,8 m).
Ți-ar putea fi util și articolul 7 motive frecvente de ce pomii de măr nu rodesc.
Distanța de plantare la păr
Distanțele de plantare variază în funcție de vigoarea pomilor și tehnologia utilizată:
- Sistem semiintensiv: 4-5 m între rânduri și 4 m între pomi pe rând.
- Sistem intensiv: 3,5-4 m între rânduri și 2-3 m între pomi pe rând.
- Sistem superintensiv: 0,9-1,5 m între pomi pe rând și 3,5-4 m între rânduri (soiuri precoce altoite pe portaltoi de gutui).
Distanța de plantare la prun
Distanțele de plantare la prun depind de portaltoi și forma de coroană:
- Sistem clasic: 4-6 m între rânduri și 2-4,5 m între pomi pe rând.
- Pentru coroană piramidă mixtă: 5 m între rânduri și 3 m între pomi.
- Pentru portaltoi Myrabolan 29C: 4,5 m între rânduri și 2,2 m între pomi.
- Pentru coroană tip Candelabru: 4 m între rânduri și 2,1 m între pomi.
Distanța de plantare la cais
În funcție de sistemul de cultură, distanțele de plantare variază astfel:
- Sistem clasic: 4-5 m între pomi pe rând și 5,5-6 m între rânduri.
- Sistem intensiv: 1000-1200 pomi/ha.
- Sistem superintensiv: peste 1250 pomi/ha.
Distanța de plantare la cireș
Distanțele recomandate depind de portaltoiul utilizat:
- Altoit pe cireș sălbatic sau Mahaleb: 6-7 m între rânduri și 4-6 m între pomi.
- Pe portaltoi semi-pitic: 4 m între rânduri și 2-3 m între pomi.
- Pentru coroană piramidă etajată rărită: 5-6 m între rânduri și 3,5-4,5 m între pomi.
- Sistem intensiv (portaltoi cu vigoare mică): 4-5 m între rânduri și 2-3,5 m între pomi.
Distanța de plantare la piersic și nectarin
- Soiuri viguroase (ex: Valiant, Babygold 9): 6 m între rânduri și 4-5 m între pomi.
- Soiuri cu vigoare mai redusă (ex: Cardinal, Redhaven): 5 m între rânduri și 4 m între pomi.
- Sistem intensiv (formă tufă vas, palmetă etajată): 4,5 m între rânduri și 4 m între pomi.
Vezi detalii despre Distanța de plantare la cireș în funcție de portaltoi și forma de coroană.