Regulamentul UE privind defrişările reprezintă un pas important în protejarea pădurilor şi combaterea schimbărilor climatice, însă implementarea va necesita eforturi considerabile atât din partea operatorilor economici, cât şi a autorităţilor, arată o analiză a EY România.
Parlamentul European a votat în favoarea acestei modificări şi a introdus o nouă categorie de ţări „fără risc”, pe lângă cele trei categorii existente de „risc scăzut”, „risc standard” şi „risc ridicat”.
Dosarul a fost trimis înapoi la comitet pentru negocieri interinstituţionale. Pentru ca aceste modificări să intre în vigoare, textul agreat trebuie aprobat de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se menţionează în document.
Conform sursei citate, operatorii care introduc pe piaţa UE produse precum ulei de palmier, soia, cafea, cacao, lemn, carne de vită şi unele produse derivate din acestea (ciocolată, anvelope, articole din lemn, cărţi) trebuie să furnizeze informaţii detaliate despre lanţul de aprovizionare şi să asigure trasabilitatea produselor pentru a demonstra că aceste produse nu provin din terenuri recent defrişate sau nu au contribuit la degradarea pădurilor.
Una dintre obligaţiile introduse prin acest Regulament este implementarea de către operatorii economici a unui sistem de diligenţă care să includă evaluarea riscurilor, măsuri de atenuare a riscurilor, verificarea conformităţii, precum şi depunerea unei declaraţii în acest scop, mai arată analiza.
Consultanţii EY România recomandă societăţilor implicate în importul de produse, precum ulei de palmier, soia, cafea, cacao, lemn, carne de vită şi unele produse derivate din acestea (ciocolată, anvelope, articole din lemn, cărţi) să valorifice această amânare de 12 luni şi să se familiarizeze cât mai curând cu cerinţele Regulamentului pentru a nu risca amenzi semnificative şi confiscări ale veniturilor sau produselor, după caz.
EY furnizează, prin intermediul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.