DN Agrar Group, unul dintre cei mai mari producători de lapte de vacă din România, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 127 de milioane de lei, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează compania.
Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de efectivul de animale mai mare, care a adus o majorare cu 14% a cantităţii de lapte livrate faţă de 2023, dar şi eficienţei operaţionale.
În perioada menţionată, veniturile din exploatare au fost de 193 milioane de lei, o creştere de 7% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, iar cele din din producţia vândută au depăşit 126 milioane de lei, înregistrând un avans de 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2023.
Cheltuielile de exploatare s-au ridicat la 162 milioane lei, mai mari cu 10%, determinate de reevaluarea mijloacelor fixe în fermele DN Agrar şi de creşterea cheltuielilor cu personalul ca urmare a extinderii activităţii.
Potrivit datelor furnizate de companie, profitul net a fost de 21 de milioane lei, în scădere cu 6%, influenţat în principal de evoluţia preţului mediu al laptelui şi de reevaluarea activelor fixe.
Activele totale ale grupului au ajuns la 344 milioane lei, un avans de 12% faţă de sfârşitul anului 2023.
Activele fixe au fost de 236 milioane lei, un plus de 11%, ca urmare a înregistrării ca mijloace fixe a tineretului de vaci de lapte intrat în procesul producţiei de lapte şi a achiziţionării de echipamente agricole.
Activele curente au crescut cu 12%, în urma unui avans de 22% în stocuri.
Datoriile pe termen lung la nouă luni au fost de 188 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de finele anului 2023.
Efectivele de animale deţinute de DN Agrar, constând din vaci de lapte şi bovine tinere, erau de aproximativ 15.000 de capete, la sfârşitul lunii septembrie 2024.
DN Agrar Group este unul dintre cei mai mari producători de lapte de vacă din România şi unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa europeană.
Compania a fost fondată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer şi activează în centrul Transilvaniei, în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara.
Principalele domenii de activitate ale grupului sunt zootehnie, producţie agricolă vegetală, prestări servicii agricole, logistică, transport, turism şi servicii de consultanţă în afaceri şi management.
Grupul DN Agrar include 11 companii, dintre care 4 ferme a căror activitate principală este creşterea vacilor de lapte (ferma Prodlact) şi producţia de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar şi Apold).
Grupul are aproximativ 300 de angajaţi, lucrează peste 7.000 de hectare de teren deţinute şi în arendă şi deţine peste 15.000 de animale, atât vaci de lapte, cât şi tineret bovin.
Compania este listată pe Bursa de Valori Bucureşti, piaţa AeRO, din februarie 2022, în urma încheierii cu succes a unui plasament privat de acţiuni în iulie 2021, prin care compania a atras 24,8 milioane lei de la investitori.
Începând cu 19 septembrie 2022, acţiunile DN Agrar sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacţionate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT, iar, începând cu 1 martie 2024, acţiunile grupului fac parte şi din indicii MSCI Frontier IMI şi MSCI Romania IMI (Investable Market Indices), în categoria Small Cap.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.