5.4 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a crescătorilor de ovine, care au expus o serie de probleme cu care se confruntă la nivelul exploataţiilor de animale, precum şi câteva propuneri de soluţionare a acestora.

Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost menţionate subvenţiile acordate sectorului, sistemul actual de înregistrare în Registrul Genealogic, problemele pe care le întâmpină aceştia în privinţa păşunatului animalelor, identificarea unor soluţii pentru a crea un centru de selecţie genomică la nivel naţional, condiţiile pe care trebuie să le respecte din punct de vedere al inspecţiei muncii etc.

Ministrul Barbu a prezentat o serie de iniţiative adresate sectorului creşterii ovinelor aflate în lucru în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

‹ adv ›

Astfel, referitor la situaţia închirierii si concesionării păşunilor, ministrul a explicat că MADR a elaborat un proiect de act normativ de modificare a OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

„Prin intermediul acestuia, se urmăreşte reglementarea intervalelor de verificare de către primării a existenţei animalelor care au asigurat încărcătura la ha, conform celor prevăzute în contractele de concesiune sau închiriere, clarificări privind efectivele de animale care pot fi declarate în contractele de închiriere/concesionare, implementarea unei proceduri de transmitere a datelor privind situaţia contractelor către DAJ-uri”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte acordarea unui sprijin pentru tineretul de reproducţie (întreţinerea tineretului ovin/caprin de înlocuire), MADR a solicitat Comisiei Europene aprobarea finanţării din fonduri UE a unei măsuri de sprijin pentru tineretul de reproducţie în vârstă de 0-12 luni, în valoare de 60 euro/cap al cărui cuantum maxim va fi de 42.000 euro/beneficiar.

Totodată, referitor la preţul unui kg de miel în viu pentru export, în cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte privind evoluţia preţurilor de vânzare a animalelor vii, relaţiile comerciale dintre fermieri şi traderii de animale, precum şi implicaţiile asupra costurilor fermierilor, ca urmare a necesităţii de îmbunătăţire a condiţiilor de bunăstare a animalelor pe timpul transportului.

„În acest context, Ministrul Barbu a declarat ca MADR nu susţine propunerea legislativă iniţiată în Parlamentul României privind interzicerea pe parcursul anilor 2025 – 2026 a exportului de tineret bovin sub greutatea de 400 kg şi a exportului de tineret ovin sub 40 kg”, precizează sursa citată.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...

Ajutorul de minimis pentru legumele din spații protejate, prelungit până pe 18 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a decis, joi, prelungirea până la data de 18 noiembrie a termenului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole