5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA: Sancțiuni de 68.000 lei aplicate în urma controalelor în industria cărnii...

ANSVSA: Sancțiuni de 68.000 lei aplicate în urma controalelor în industria cărnii de porc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, între 23 septembrie și 31 octombrie 2024, o serie de controale tematice în unități din sectorul cărnii de porc, în scopul de a verifica respectarea măsurilor de atenuare a riscurilor referitoare la pesta porcină africană (PPA).

Aceste controale, care au avut loc în abatoare, unități de tranșare, procesare și vânzare a cărnii de porc, au dus la aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.000 de lei pentru deficiențele constatate.

Astfel, la nivelul DSVSA judeţene şi a Municipiului Bucureşti au fost constituite echipe mixte (formate din reprezentanţi ai Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor şi ai CSVSAO), în vederea efectuării controalelor oficiale la nivelul unităţilor din sectorul carne roşie.

‹ adv ›

Aceste controale tematice au avut drept scop:

  • verificarea trasabilităţii porcilor vii proveniţi din exploataţiile situate în afara zonelor de restricţie care sunt sacrificaţi în abatoarele din România;
  • verificarea trasabilităţii porcilor vii proveniţi din exploataţiile conforme/neconforme situate în zonele de restricţii, care sunt sacrificaţi în abatoarele din România;
  • verificarea trasabilităţii, marcarea de sănătate/identificare şi certificarea cărnii de porc obţinută de la porcii vii proveniţi din exploataţiile situate în afara zonelor de restricţie, care au fost sacrificaţi în abatoarele desemnate;
  • derularea operaţiunilor de comerţ intra-Unional cu carne de porc/produse din carne de porc obţinute în unităţile de tranşare şi unităţile de procesare a cărnii, unităţile care produc carne tocată şi carne preparată sau provenite din depozite frigorifice/unităţi de reambalare, tratarea cărnii de porc, precum şi a stomacurilor, vezicilor şi intestinelor obţinute de la porcii vii proveniţi din unităţile de procesare desemnate.

În perioada menţionată au fost verificate 456 de obiective din sectorul cărnii de porc: 70 de abatoare, 55 de unităţi de tranşare a cărnii, 57 de unităţi care produc carne tocată şi carne preparată, 116 unităţi de procesare a cărnii, 35 de unităţi de reambalare a cărnii, 25 de unităţi de procesare stomacuri, vezici şi intestine, precum şi 98 de depozite frigorifice.

În urma deficienţelor constatate de reprezentanţii DSVSA au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, care au însumat 68.000 de lei.

Printre neconformităţile constatate şi sancţionate în urma controalelor se află:

  • neconformităţi referitoare la procedurile de separare în timp şi/sau spaţiu a porcilor vii, destinaţi sacrificării (în funcţie de exploataţiile de origine), precum şi a cărnii de porc eligibilă şi neeligibilă;
  • neconformităţi referitoare la marcarea de sănătate/identificare şi etichetarea cărnii de porc şi a produselor obţinute din carne de porc;
  • neconformităţi referitoare la marcarea de sănătate/identificare şi etichetarea cărnii de porc şi a produselor obţinute din carne de porc;
  • neconformităţi privind certificarea pentru comerţ intra-Unional şi/sau pentru piaţa naţională a cărnii de porc şi a produselor obţinute din carne de porc la nivelul unor unităţi desemnate.
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România și Tunisia negociază exportul de carne roșie pentru 2025

Astăzi, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR),...
‹ adv ›

România garantează produse alimentare sigure, conforme cu reglementările europene, afirmă Mortasivu

Românii pot avea garanţia că pe piaţă sunt produse sigure şi în acord cu reglementările europene şi internaţionale, în...

ANSVSA a aplicat amenzi de 1,6 mln de lei operatorilor din industria alimentară pentru nereguli sanitare

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 1,622 milioane de lei unor operatori...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole