5.9 C
București
joi, 14 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBarbu, despre sistemul de irigaţii: Suntem la 1,6 mln de hectare reabilitate;...

Barbu, despre sistemul de irigaţii: Suntem la 1,6 mln de hectare reabilitate; ne mândrim că avem şi noi autostrada apei

România este în discuţii cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii pentru o alocare suplimentară de 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului de irigaţii, în condiţiile în care anul acesta ne putem mândri că avem şi noi ‘autostrada apei’ pe canalele de irigaţii, respectiv peste 2.800 de kilometri de canale cu apă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate.

„Dacă vorbim de vegetal, cred că stăm foarte bine la producţiile agricole. Fac un anunţ în premieră: anul acesta, la producţia de grâu, am depăşit cu 1,7 milioane tone anul 2023, iar asta se cunoaşte din programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii.

Cred că este cel mai important program în România în momentul de faţă pe sectorul vegetal.

Nimeni nu dădea crezare că România poate aproba un program de 1,5 milioane de euro de reabilitare a celor 2,7 milioane de hectare care, până în 2027, dacă voi rămâne ministru al Agriculturii, vă garantez că vor fi reabilitate.

În momentul de faţă suntem la 1,6 milioane de hectare reabilitate. Anul acesta am avut peste 2.800 de km de canal şi ne putem mândri că avem şi noi ‘autostrada apei’ pe canalele de irigaţii”, a afirmat Barbu, la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români.

Acesta a precizat că a susţinut la Comisia Europeană că apa gratuită pe infrastructura principală de irigaţii nu constituie ajutor de stat, adăugând că sunt discuţii cu Banca Mondială şi cu Banca Europeană de Investiţii pentru o alocare suplimentară de 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului de irigaţii în România, practic o dublare a sumei prevăzute pentru acest program.

„Am venit cu sprijin în sistemul de irigaţii şi am spus-o – atunci când am plecat cu reabilitarea sistemului de irigaţii: fermierii trebuie susţinuţi.

Şi am mers la Comisia Europeană şi am susţinut că apa gratuită pe infrastructura principală nu este ajutor de stat, pentru că, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră care aveţi sistem de irigaţii, deja plătiţi pe infrastructura secundară de irigaţii curentul necesar pentru a aduce apa la plantă în condiţii corecte.

Eu vă spun că am aprobat deja – şi sunt în discuţii, atât cu Banca Mondială, cât şi cu Banca Europeană de Investiţii – pentru o alocare suplimentară faţă de cea de 1,5 miliarde de euro care a fost transpusă pentru reabilitarea sistemului de irigaţii în România, încă 1,5 miliarde de euro pentru realizarea obiectivelor pe care le avem, pentru că vorbim de apă dulce.

În România, sistemul de irigaţii – 85% – iese pe Dunăre. Milioane de metri cubi pe Dunăre se sărăturează. Se duc în mare şi se sărăturează. Asta este datoria noastră, să reabilităm sistemul de irigaţii şi să ducem apa pe câmp la plantă, nu să se ducă în mare şi să se sărătureze”, a susţinut şeful de la Agricultură.

Barbu a subliniat că, anul acesta, sectorul agricol a beneficiat de peste 7 miliarde de euro pentru diverse investiţii şi proiecte.

„Sunt proiecte foarte importante şi vreau să vă spun că am făcut eforturi considerabile anul acesta. Anul acesta, Ministerul Agriculturii, dacă vorbim de investiţii, dacă vorbim de fonduri europene, dacă vorbim de granturi date de la bugetul de stat, am avut peste 7 miliarde de euro.

Am avut un an greu de secetă şi am luat decizia fără precedent în România ca anul acesta să acordăm peste 2 miliarde de lei, adică 400 de milioane de euro, 1.000 lei pe fiecare hectar, la culturile afectate de secetă în acelaşi an în care s-a produs seceta.

Practic, de luni, banii vor fi în conturile dumneavoastră. Am urgentat şi plata subvenţiilor. În momentul de faţă avem autorizaţi 600.000 de fermieri, iar sprijinul dat este de aproape 3 miliarde de lei. Am achitat şi acciza la motorină. Sunt foarte multe programe şi proiecte pe care noi le avem, dar, aşa cum spuneam, integrarea nu se poate face decât în vegetal, zootehnie şi procesare”, a arătat el.

‹ adv ›

Şeful MADR a precizat că a solicitat din nou, pentru a treia oară, în Consiliul Agrifish, modificarea regulamentului astfel încât fermierii, pe fondurile europene din programul naţional strategic, să poată achiziţiona matcă de reproducţie pentru popularea fermelor.

„Şi am solicitat, domnule comisar (comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski – n. r.), este a treia oară când solicit în Consiliul Agrifish, modificarea regulamentului, astfel încât fermierii pe fondurile europene din programul naţional strategic să poată achiziţiona matcă de reproducţie pentru popularea fermelor.

Fiind şi economist – asta este, sunt economist, nu sunt agronom – am demonstrat că matca de producţie este un mijloc fix care se înregistrează în contabilitatea fiecărui fermier şi matca ai obligativitatea s-o amortizezi într-o perioadă de 5 ani.

Domnule comisar, cum ai achiziţiona un tractor, aşa poţi să achiziţionezi şi juninci de reproducţie la vaca de carne, la vaca de lapte sau în sectorul suin din România scrofiţe pentru reproducţie”, a menţionat Barbu.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii decembrie va fi lansat un nou program în sectorul de porc din România, pentru a nu mai fi nevoiţi să apelăm la importuri de materie primă pentru activitatea de procesare.

„În 2023, aveam două programe importante blocate la Ministerul Agriculturii, vorbim de reproducţie, sectorul avicol şi sectorul suin în România.

Am finalizat partea de sector de pasăre. Practic, avem peste 10 milioane de locuri de cazare care sunt deja populate şi finalizate cu scheme de la Ministerul Agriculturii, din bugetul Ministerului de Finanţe, 46.000 de locuri de cazare în sectorul de reproducţie porc şi, în perioada următoare, se vor finaliza aceste ferme.

Trebuie să venim cu un sprijin suplimentar pentru fermieri, astfel încât aceste ferme să poată fi populate cu aceste animale de reproducţie. Pentru că planul Ministerului Agriculturii în perioada următoare este de 1,4 miliarde de lei, până la sfârşitul lunii decembrie va fi lansat un nou program în sectorul de porc din România, de 60 de ferme cu 1.500 de scroafe de reproducţie şi 40.000 de îngrăşare.

Toate aceste scheme de ajutor de stat au funcţionat foarte bine şi vrem să continuăm acest program pentru că, dacă avem procesare, trebuie să avem materie primă. Nu ne mai dorim să importăm materie primă. Vrem produse pe rafturile din retail.

Este pentru prima oară când am reuşit la Ministerul Agriculturii să facem un Comitet de monitorizare din care fac parte, pe de o parte procesatorii, pe de altă parte retailerii, iar pe de altă parte Consiliul Concurenţei, sub îndrumarea mea, ca ministru al Agriculturii, să putem integra procesatorii şi să fie la raft cu acele produse de calitate pe care dumneavoastră le realizaţi”, le-a spus fermierilor din sală ministrul.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, aflat într-o vizită oficială în România, au participat miercuri la Conferinţa Naţională a Clubului Fermierilor Români.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a autorizat plăți de aproape 975 mln de euro în cadrul Campaniei de plăți în avans 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

Casa Verde Fotovoltaice 2024: Instalatorii neeligibili trebuie să prezinte noi garanții conforme

Anumiţi instalatori înscrişi în programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024” nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a emite scrisori de garanţie...

Reuters: Fermierii ruși vând cereale rapid pentru dobânzi bancare atractive, în ciuda prețurilor scăzute

Producătorii ruşi de cereale par să fi renunţat la comportamentul lor tradiţional, care consta în a aştepta ca preţurile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole