24.7 C
București
marți, 8 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFermierii din UE pot beneficia de plăţi mai mari în avans, în...

Fermierii din UE pot beneficia de plăţi mai mari în avans, în cadrul Politicii Agricole Comune

Comisia Europeană a autorizat, vineri, posibilitatea ca statele membre ale UE să le plătească producătorilor agricoli avansuri mai mari din fondurile politicii agricole comune (PAC), contribuind astfel la soluţionarea problemelor de lichiditate cu care se confruntă în prezent mulţi dintre aceştia, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Dacă statele membre vor face uz de această posibilitate, fermierii vor putea primi, începând cu 16 octombrie, până la 70% din plăţile directe în avans, comparativ cu 50% în prezent.

‹ adv ›

În mod similar, plăţile în avans pentru intervenţiile bazate pe suprafaţă şi pentru cele bazate pe animale din cadrul dezvoltării rurale pot fi majorate pentru a ajunge până la 85%, în loc de 75% în mod obişnuit.

Potrivit Comisiei Europene, fermierii din UE continuă să se confrunte cu probleme de lichiditate, în special din cauza fenomenelor meteorologice extreme care le-au afectat randamentele în ultimii ani, a ratelor ridicate ale dobânzilor pe pieţele financiare europene şi a preţurilor ridicate ale factorilor de producţie şi ale produselor de bază agricole.

„O serie de state membre au solicitat această autorizaţie pentru a răspunde acestor provocări, în conformitate cu unul dintre obiectivele fundamentale ale PAC de a le oferi o plasă de siguranţă economică fermierilor din UE.

Comisia a luat măsuri rapide pentru a le oferi acest sprijin atât de necesar fermierilor din UE, asigurând, în acelaşi timp, un cadru de securitate juridică pentru statele membre”, se precizează în comunicatul executivului comunitar.

Pe lângă unele măsuri care au adus mai multă flexibilitate fermierilor şi administraţiilor naţionale la începutul acestui an, Comisia a distribuit o parte din rezerva pentru agricultură fermierilor din anumite state membre care s-au confruntat cu dificultăţi semnificative din cauza condiţiilor meteorologice excepţionale.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ONIV: Acciza pe vin amenință industria românească

Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) consideră că introducerea unei...
‹ adv ›

Trump amenință UE cu impunerea unei taxe vamale de 17% la exporturile agricole

Președintele american Donald Trump a amenințat în timpul unor discuții desfășurate la Washington, că va impune un tarif vamal...

Ministrul Agriculturii: România trebuie să investească în irigații, procesare și zootehnie, nu în stadioane

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că statul român trebuie să se concentreze pe investiții care aduc venituri concrete, nu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole