Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu, a efectuat astăzi, 6 septembrie 2024, o vizită de lucru la mai multe obiective de investiții din județul Mehedinți.
Primul obiectiv din cadrul agendei deplasării a inclus vizita la șantierul pentru construirea maternității de suine din localitatea Burila Mare, deținută de Cooperativa Agricolă Danubius Farm, beneficiară a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.
Investiția constă în realizarea de locuri noi de cazare în fermă de reproducție nouă, iar valoarea acesteia este de 45.325.273 lei (9,2 milioane euro).
Lucrările se desfășoară cu asistență financiară nerambursabilă în proporție de 90%, iar termenul de finalizare este octombrie 2025.
Florin Barbu, a discutat cu fermierii și a putut evalua la fața locului stadiul de execuție al proiectului de investiții, asigurându-i pe aceștia de întreaga susținere a MADR pentru implementarea corectă și finalizarea proiectului de finanțare în timp util.
Ministrul Barbu a reamintit celor prezenți că Ministerul a solicitat Comisiei Europene modificarea Regulamentului, astfel încât fermierii să îşi poată achiziţiona un efectiv de animale cu 70% subvenţie de la Uniunea Europeană şi 30% contribuţia beneficiarului, iar în acest fel se va putea subvenţiona achiziţionarea de matcă de animale prin fonduri europene.
Totodată, ministrul a anunțat că se are în vedere lansarea unui nou program de susținere integrat pentru partea de reproducție și îngrășare de 60 de ferme și 40.000 locuri de îngrășare.
Conducerea MADR i-a asigurat pe cei prezenți că toate programele de sprijin, atât în sectorul vegetal, cât și în zootehnie vor fi continuate, în beneficiul fermierilor.
Ministrul l-a felicitat pe beneficiar pentru stadiul pozitiv al investiției și ritmul alert de avansare a lucrărilor și a susținut că proiectele de investiții din cadrul programelor de susținere ale MADR vor fi vizibile și își vor demonstra eficiența prin reducerea deficitului balanței comerciale la porc și carnea de porc și prin atingerea gradului de autosuficiență la carnea de porc.
Următoarea oprire a fost la stația de pompare și șantierul pentru reabilitarea stației de pompare de bază SPA Țigănași în cadrul proiectului de investiții „Reabilitarea amenajării de irigații Crivina Vânju Mare”.
Execuția lucrărilor a început în iulie 2022 și se bucură de un grad de realizare de 98%, iar în acest sens ministrul a apreciat evoluția realizării lucrărilor, data de finalizare fiind devansată cu 9 luni.
Stația de Pompare de la Țigănași a fost repusă în funcțiune, în urma unei perioade de reabilitare de doi ani, iar ministrul s-a asigurat că instalațiile de funcționare sunt pregătite, după 20 de ani de pauză.
În egală măsură, în cadrul obiectivelor de irigații, ministrul a vizitat șantierul pentru reabilitarea Canalului de aducțiune ce vizează reabilitarea stației de pompare de bază SPA Țigănași, a stației de repompare SRP Devesel, a canalului de aducțiune, a canalelor de distribuție și a construcțiilor hidrotehnice aferente din Amenajarea de irigații Crivina Vânju Mare.
Aceste investiții sunt prevăzute în Programul Național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații (PNI) din România.
Execuția lucrarilor a început în mai 2024, iar durata de finalizare a lucrărilor este de 3 ani. Ministrul le-a transmis celor prezenți că este necesară accelerarea investițiilor în infrastructura de irigații, astfel încât să crescă suprafața irigată, pentru a veni în sprijinul nevoilor fermierilor.
Suprafața totală ce va fi pusă la dispoziția beneficiarilor pentru obiectivele de investiții aferente județului Mehedinți în urma reabilitării va fi de 73.751 ha.
În continuare, ministrul a vizitat în comuna Rogova terenul propus pentru construirea unui depozit de fructe și legume în vederea valorificării superioare a resurselor și producției agricole județene.
Oficialul MADR a declarat că prin construirea acestor depozite Ministerul are în vedere protejarea producției românești, iar acest obiectiv reprezintă o dovadă a respectului pentru fermieri și munca pe care aceștia o depun pentru a asigura hrana românilor.
În încheierea deplasării sale în județul Mehedinți, ministrul a vizitat fabrica de procesare a cărnii de porc Medieșanu din Drobeta-Turnu Severin.
Obținute din ingrediente de cea mai bună calitate și carne din fermele proprii, produsele fermei sunt foarte căutate și apreciate de consumatori.
Alături de ministru s-au aflat Președintele Consiliului Județean Aladin Georgescu, directorul general al ANIF Cornel Popa, precum și alți reprezentanți ai autorităților publice de la nivel local.