-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBihor: Incendiu la o fermă de măgăriţe, produs în baloţii de fân

Bihor: Incendiu la o fermă de măgăriţe, produs în baloţii de fân

O fermă de măgăriţe din comuna Cetariu a fost cuprinsă, joi, de un incendiu masiv, pentru stingerea căruia pompierii militari au acţionat timp de şapte ore, a informat vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.

Potrivit comunicatului ISU, focul a izbucnit la baloţii de fân, cel mai probabil din cauza autoaprinderii plantelor furajere, determinate de caniculă.

Solicitaţi prin numărul 112, la faţa locului au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Gărzilor Tinca şi Sălard.

‹ adv ›

În momentul sosirii echipajelor la adresa indicată, ardeau generalizat 600 de baloţi de paie, depozitaţi în stive compacte, cu pericol de propagare la trei grajduri din proximitate, unde se aflau peste 500 de animale.

Pompierii militari au acţionat cu autospecialele de lucru cu apă şi spumă, realizând concomitent dispozitive pentru localizarea şi lichidarea incendiului, fiind ajutaţi şi de localnici care au intervenit cu două buldoexcavatoare.

„Intervenţia de stingere a durat aproximativ 7 ore, fiind îngreunată de vântul puternic. Salvatorii au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând astfel adăposturile de animale. În urma producerii incendiului au ars aproximativ 650 de baloţi de fân şi deşeuri de cauciuc. Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a precizat, în comunicat, reprezentanta ISU, Alina Butaci.

Conducerea ISU a atenţionat asupra depozitării plantelor furajere şi a recomandat o serie de măsuri de prevenire a incendiilor provocate de autoaprinderea plantelor furajere.

„Prin natura lor combustibilă, furajele constituie un pericol în ceea ce priveşte riscul de producere a incendiilor, întrucât se autoaprind când sunt depozitate umede sau se aprind foarte repede în prezenţa oricărei surse de foc deschise, deoarece au temperaturi de aprindere foarte mici”, se arată în comunicat.

‹ adv ›

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița

Mai multe animale au murit și peste cinci tone...
‹ adv ›

Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat

Aproximativ 80 de tone de furaje au ars, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui incendiu care...

Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui

Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, marți dimineață, în timpul mersului pe o...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole