Seceta pedologică puternică se va menţine în cultura de porumb neirigat, în cea mai mare parte a regiunilor agricole din ţară, unde conţinutul de apă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, arată prognoza agrometeorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 8 – 14 august 2024.
În condiţiile menţinerii unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, asociat cu deficite mari de umiditate în sol, procesele fiziologice ale culturilor de câmp vor fi forţate, determinând acumulări reduse ale substanţei uscate în boabe şi seminţe, ştiuleţi subdimensionaţi la porumb, capitule cu diametrul redus la floarea-soarelui, cu efecte negative asupra calităţii şi cantităţii recoltei.
Meteorologii avertizează că starea de vegetaţie a plantelor se va deprecia treptat, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole, înregistrându-se în continuare ofilirea, răsucirea şi uscarea frunzelor în orele de amiază, îndeosebi pe terenurile afectate de seceta pedologică.
Cultura de floarea-soarelui va înregistra fazele de maturitate în ceară şi deplină (20-100%) în cea mai mare parte a regiunilor agricole, izolat fiind posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare.
La speciile pomicole se vor semnala creşterea/coacerea rodului, acumularea zahărului în fructe, dezvoltarea mugurelui terminal, iar la soiurile ajunse la maturitate tehnologică se va continua recoltarea eşalonată, în funcţie de atingerea maturităţii de consum.
Viţa-de-vie se va afla în fazele de creştere şi dezvoltare a boabelor, iar local, la soiurile de masă se va putea înregistra acumularea zaharurilor şi coacerea în „pârgă”.
Lucrările agricole specifice campaniei de vară se vor desfăşura, pe ansamblu, în condiţii relativ bune, susţin meteorologii.
Prognoza ANM indică în acest interval un regim termic al aerului în general mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara.
Vezi prognoza meteo în câmp pe Agmeteo.ro.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 18 şi 30 de grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 6 grade, în toate regiunile.
Temperatura maximă a aerului se va situa între 26 şi 36 de grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării, iar cea minimă va fi cuprinsă între 9 şi 23 de grade în aproape toate regiunile, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare.
În perioada analizată de meteorologi sunt prognozate ploi locale cu caracter de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului cu aspect de vijelie. De asemenea, cantităţile de apă prognozate pot fi semnificative din punct de vedere agricol, iar izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.
Urmărește actualizările ANM pe acest link.