-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAIEFA lansează concursul naţional de fotografie pe teme agricole; participarea este gratuită

AIEFA lansează concursul naţional de fotografie pe teme agricole; participarea este gratuită

Pasionaţii artei fotografice sunt invitaţi să participe gratuit la prima ediţie a Concursului naţional „Tradiţii şi modernitate în agricultura din România”, organizat de Asociaţia Internaţională „Euro Foto Art” din Oradea (AIEFA) şi Summit Agro România.

Concursul este iniţiat în perspectiva „Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti”, marcată pe 10 octombrie, ocazie cu care va avea loc şi vernisajul expoziţiei.

„Organizatorii urmăresc prin acest concurs naţional promovarea unor lucrări care să reflecte aspecte ale agriculturii, orientate spre: prezentarea lucrătorilor din agricultură; peisaje din agricultură; prezentarea muncii în agricultură în cele patru anotimpuri, respectiv prezentarea produselor agricole”, se arată în comunicatul AIEFA.

Potrivit sursei, pot participa iubitori de natură, cu un număr de cel mult 10 imagini pe aceste teme, trimise prin www.wetransfer.com la adresa de e-mail [email protected] (de unde se pot obţine şi informaţii suplimentare).

‹ adv ›

Lucrările vor fi jurizate de către un juriu format din: preşedinte Summit Agro România, dr.ing. Patricia Maria Ştirbu, artistul fotograf Ştefan Tóth István, preşedintele juriului şi preşedintele Asociaţiei pentru Cultura şi Civilizaţia Vinului Millésime Oradea, dr.ing. Dorin Popa.

Membrii juriului vor selecta şi stabili lucrările acceptate pentru expunere, precum şi pe cele premiate, deciziile juriului fiind incontestabile.

Premiile concursului vor fi în bani: premiul I – 330 euro, premiul II – 220 euro, premiul III – 110 euro, respectiv medalii şi plachete „Carol Pop de Szathmari”.

‹ adv ›

Organizatorii intenţionează să editeze un catalog tipărit şi digital al concursului naţional, ilustrat cu cele mai reuşite imagini acceptate şi premiate în cadrul acestuia.

Vernisajul concursului naţional, cu înmânarea premiilor, va avea loc la Centrul Expoziţional al AIEFA din Cetatea Oradea, în cadrul manifestărilor dedicate „Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti”.

Lucrările acceptate şi premiate vor fi prezentate ulterior în mai multe oraşe din România.

Ultimul termen de primire a lucrărilor este 15 septembrie, jurizarea urmând să aibă loc în data de 20 septembrie, iar anunţarea rezultatelor, în data de 25 septembrie.

La 10 octombrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, instituită prin Legea 168/2017. Prima ediţie a acestei zile a fost organizată în 2017, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Mergi la EuroTier 2026 cu Agrobiznes: câștigă două bilete la cea mai mare expoziție de zootehnie din lume

Inovația schimbă sectorul zootehnic, iar tehnologiile dezvoltate în ultimii...
‹ adv ›

De la Drept la Agricultură: povestea unei tinere care se pregătește să ducă ferma familiei spre agricultura digitalizată

La 29 de ani, Mirela Dulgheru este studentă în anul IV la Facultatea de Agricultură din cadrul Universității pentru Științele Vieții...

Soia și floarea-soarelui câștigă teren în UE, în timp ce importurile de cereale scad

Exporturile agroalimentare ale Uniunii Europene au crescut cu 5% în iulie 2026 față de luna precedentă, ajungând la 21,3...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole