Un număr de 24 de entităţi publice vor beneficia de o finanţare în valoare de peste 68 de milioane de lei pentru investiţii în surse regenerabile şi stocarea energiei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, ministrul de resort, Sebastian-Ioan Burduja, a semnat luni contractele în cadrul apelului finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.
Valoarea totală a proiectelor finanţate este de peste 68 milioane de lei (13,68 milioane de euro). Valoarea totală a finanţării din Fondul pentru modernizare este de 62,12 milioane de lei (12,49 milioane de euro), iar capacitatea totală instalată este de 9,54986 MW.
Între cei 24 de beneficiari ai finanţării din Fondul pentru modernizare se numără Universitatea Ovidius Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN-INCERC”, primăria Municipiului Slobozia, primăria Oraşului Haţeg şi primăriile a 20 de comune din judeţele Iaşi, Cluj, Hunedoara, Tulcea, Ilfov, Timiş, Suceava, Olt, Mureş, Constanţa, Arad şi Neamţ.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.